Telefoane Mobile

LeEco Le Pro 3 AI Edition este cel mai nou smartphone al companiei chineze, iar principalele noutăţi sunt date de camera foto duală (2 x 13 megapixeli) şi asistentul virtual LeLe.

După cum am spus, sistemul dual al camerei foto este format din doi senzori de 13 megapixeli fiecare (monocrom + RGB) care în combinaţie cu tehnologia Le Image AI Engine ar trebui să ofere imagini mult mai clare în condiţii de luminozitate scăzută. Aplicaţia camerei foto a fost updatată cu mult mai multe efecte, iar forma amuzantă a sistemului dual a fost inspirată dintr-un spirit al pădurii japonez (aceasta poate fi customizată prin niste stickere existente în pachetul de retail).

LeEco Le Pro 3 AI Edition inaugurează şi asistentul virtual LeLe. Producătorul chinez susţine că este un asistent foarte inteligent, poate fi activat chiar şi atunci când telefonul are ecranul închis, se integrează atât cu aplicaţiile LeEco, cât şi cu aplicaţii provenite din alte surse şi poate cea mai importantă caracteristică a lui LeLe este aceea că în timp acumulează informaţii despre utilizator şi îi poate oferi sfaturi şi sugestii mult mai aplicate pe nevoile sale.

Revenind puţin la capitolul hardware, LeEco Le Pro 3 AI Edition ar urma să existe în două versiuni: standard cu procesor MediaTek Helio X23, 4 GB RAM şi 32 GB spaţiu de stocare şi eco cu procesor MediaTek Helio X27, 4 GB RAM şi 64 GB spaţiu de stocare. Celelalte specificaţii sunt similare.

LeEco Le Pro 3 AI Edition va putea fi achiziţionat în China începând cu data de 14 aprilie în culorile auriu, roz auriu şi negru, iar preţurile vor fi destul de competitive:

  • LeEco Le Pro 3 AI Edition cu MediaTek Helio X23, 4 GB RAM şi 32 GB spaţiu de stocare la 259 dolari;
  • LeEco Le Pro 3 AI Edition cu MediaTek Helio X27, 4 GB RAM şi 64 GB spaţiu de stocare la 349 dolari.

Specificaţii complete pentru LeEco Le Pro 3 AI Edition:

  • display IPS de 5.5 inch cu rezoluție 1920×1080 pixeli protejat cu sticlă curbată 2.5D;
  • procesor MediaTek Helio X23 / Helio X27 de tip deca-core, ARM Mali-T880 MP4 tactat la 780 MHz / 875 MHz ca GPU, 4 GB RAM, 32 / 64 spațiu de stocare;
  • EUI 5.9 bazat pe Android 6.0 Marshmallow;
  • 4G FDD + TDD, dual-sim, Wi-Fi a/b/g/n/ac, dual-band, Wi-Fi hotspot, Wi-Fi direct, NFC, bluetooth 4.2, USB Type-C, A-GPS, GLONASS, BDS, scanner de amprentă, senzor infraroşu;
  • 2 x 13 Megapixeli (monocrom + RGB) cu deschidere f/2.0, PDAF, flash dual-LED, filmare 4K la 30 fps, cameră frontală de 8 Megapixeli cu deschidere f/2.2;
  • baterie de 4000 mAh cu funcţia de încărcare rapidă, 168 g. greutate şi 7.5 mm grosime.
Sursa: gizmochina.com