LeEco Le Pro 3 – imagini cu primul smartphone din lume ce va utiliza 8 GB RAM

/
/
16 sept. 16
/

LeEco Le Pro 3 va fi lansat oficial pe 21 septembrie, însă până la această oră au fost divulgate suficiente informaţii pentru a ne face o idee cum va arăta primul smartphone din lume care va avea şi o versiune cu 8 GB RAM.

Noul terminal LeEco va avea specificaţii hardware de invidiat, dar şi preţuri pe măsură. Se pare că vor exista două variante cu diferenţe considerabile la capitolul specificaţii. Cel mai ieftin model va dispune de un display de 5.5 inci cu rezoluţie FullHD, procesor quad-core Qualcomm Snapdragon 821, 6 GB RAM, 64 GB spaţiu de stocare, cameră foto de 16 megapixeli, cameră frontală de 8 megapixeli şi o baterie de 4070 mAh.

Versiunea de top va fi o adevărată bestie pentru a doua parte a anului 2016: display de 5.7 inci cu rezoluţie 2K, procesor Qualcomm Snapdragon 821, 8 GB RAM, 256 GB spaţiu de stocare, cameră foto duală de 13 megapixeli, cameră frontală de 16 megapixeli şi o baterie de 5000 mAh. Trebuie să recunoaştem că la capitolul hardware nu are rival.

leeco-le-pro-3-2

LeEco Le Pro 3 are parte şi de o “scăpare” vizuală. Se pare că un actor chinez a primit o unitate de test, iar acesta “s-a gândit” să posteze pe o reţea de socializare două fotografii cu device-ul. Din poze observăm un telefon metalic 100%, cu un aspect clasic LeEco şi scanner de amprente poziţionat sub camera foto.

La capitolul preţuri nu există informaţii clare, însă se pare că varianta de bază va costa undeva la 400 dolari, în timp ce versiunea de top va depăşi uşor suma de 500 dolari.

Sursa: gizmochina.com
Categorii: Smartphone
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Sony s-ar fi hotărât să schimbe în sfârşit estetica telefoanelor sale, doar că primele randări pentru Sony Xperia 1 VIII arată un design destul de urâţel

Sony nu mai contează de ani buni în industria smartphone-urilor şi abia dacă mai lansează 1-2 modele pe an. Vorbim mai mult de o mândrie japoneză, una care nu a permis schimbarea esteticii ani la rând.

După Google Pixel 11, apare acum şi Google Pixel 11 Pro în primele randări cu caracter oficial

Într-un articol anterior v-am prezentat primele randări detaliate ale smartphone-ului Google Pixel 11. Vă spuneam atunci că, raportat la actualul Google Pixel 10, nu există diferenţe prea mari din punct de vedere estetic.

HONOR 600 Lite lansat în România – mid-range cu șasiu metalic, cameră de 108 MP și baterie de 6.520 mAh

HONOR aduce în România noul HONOR 600 Lite, un smartphone care încearcă să aducă o parte din experiența seriei flagship într-un segment accesibil. Modelul mizează pe o construcție metalică unibody, pe o cameră principală de 108 MP și pe o baterie de 6.520 mAh, alături de o serie de funcții AI integrate în MagicOS 10.