A venit momentul să publicăm prima recenzie completă pentru un smartphone LeEco (LeTV). Prin amabilitatea celor de la gearbest.com am avut ocazia să testăm telefonul LeEco Le 2, un device mult mai bun față de așteptările inițiale.

2016 nu a fost un an prea fericit pentru LeTV, chiar dacă a început bine. În ianuarie lansau primul smartphone cu procesorul Qualcomm Snapdragon 820, iar la câteva zile distanţă anunţau schimbarea numelui din LeTV în LeEco. Au urmat câteva lansări pentru diverse gadget-uri şi se părea că o nouă stea răsare.

Din păcate mai marii companiei au fost luaţi de val şi au implicat compania în câteva acţiuni pentru care nu era pregătită (achiziţii costisitoare, dezvoltări în segmente aflate încă la început de drum, margine de profit redusă etc.). Sfârşitul de 2016 găseşti LeEco într-o situaţie financiară precară, cu datorii la furnizori, angajaţi concediaţi şi un viitor destul de sumbru.

Trecând peste această mica introducere, LeEco Le 2 este un smartphone lansat în luna aprilie a acestui an împreună cu LeEco Le 2 Pro şi LeEco Le Max 2. Cele 3 telefoane sunt primele din lume fără jack audio de 3.5 mm, însă brandul mai puţin cunoscut nu a făcut atât de multe valuri precum Apple cu al său iPhone 7. Mai important este că LeEco oferă gratuit în pachetul de retail un adaptor pentru audiofili, în timp ce Apple îl oferă contra cost.

Ştiam că LeEco Le 2 este un terminal elegant, graţios, însă cam atât. Nu ştiam dacă specificaţiile excelente pe hârtie sunt bine puse în valoare de interfaţa proprie EUI, de aceea am insistat destul de mult pentru a primi telefonul în teste. În cele ce urmează veţi vedea dacă din punctul meu de vedere un device LeEco poate fi considerat un best-buy.

Specificații LeEco Le 2:

Design

LeEco Le 2 vine într-o cutie de retail albă, simplă, fără elemente care să atragă atenţia. În interior regăsim smartphone-ul, cablul USB 2.0 – USB Type C, încărcătorul pe USB 2.0, adaptorul USB Type C – jack audio de 3.5 mm, agrafa şi pachetul de instrucţiuni. Trebuie menţionat că încărcătorul are nevoie de un adaptor pentru priza europeană, iar telefonul vine “îmbrăcat” într-o husă transparentă din silicon.

Noi am primit în teste versiunea roz auriu, iar ca alternative mai găsiţi modelul pe auriu sau argintiu. Cum mă aşteptam LeEco Le 2 este un smartphone cu o eleganţă aparte, construcţie şi finisare la înalte standarde de calitate şi design cu linii calde. Device-ul este realizat în proporţie de 90% din metal, restul de 10% fiind plastic deoarece în acele zone se regăsesc antenele Wi-Fi.

Telefonul oferă un grip destul de solid, se aşează bine în mână, iar culoarea nu este atât de puternică în realitate. Primim un roz palid ce bate mai mult spre auriu, însă cu toate acestea ar fi cam ciudat să vedem un bărbat purtând acest terminal. Trebuie să recunosc că nu îmi place rama deoarece este construită dintr-un metal şlefuit care se poate zgâria foarte uşor. Din nefericire culoarea permite o vizibilitate accentuată a unor eventuale zgârieturi.

Nu prea am ce reproşa celor de la LeEco la capitolul atenţie la finisare, poate doar le-aş recomanda să schimbe puţin estetica între telefoane deoarece dacă veţi da un scurt search pe google veţi observa că aproape toate device-urile producătorului chinez seamană între ele. Ca un prim contact cu LeEco Le 2 senzaţia a fost foarte plăcută.

Ecran și sunet

Ecran IPS de 5.5 inci cu rezoluţie FullHD (1920 x 1080 pixeli), densitate de 401 ppi şi raport corp-display de 74.4%. Display-ul este unul bun, cu luminozitate ridicată, unghiuri de vizualizare largi, culori afişate corect, placute ochiului, constrat echilibrat şi un touch excelent. Am fost foarte mulţumit de tot ce a însemnat interacţiunea cu ecranul pe toată perioada testelor, iar senzaţia a fost că LeEco chiar a ales un panel bun.

Eu sunt mai cârcotaş din fire şi am găsit două mici detalii care îmi displac. LeEco Le 2  se “mândreşte” cu acele benzi negre inestetice existente pe foarte multe smartphone-uri chinezeşti şi mi-aş fi dorit să nu văd aşa ceva la un telefon mid-range cu valenţe estetice premium. Un alt detaliu mult mai important este acela că display-ul nu are niciun fel de protecţie, astfel că se poate zgâria uşor. Chiar dacă putem pune o folie şi am rezolva situaţia, mi-aş fi dorit totuşi o sticlă Corning Gorilla Glass pentru un plus de siguranţă.

Aceste două scăpări nu afectează în niciun fel buna funcţionare a display-ului, însă dacă ar fi lipsit aş fi putut spune că LeEco Le 2 are un ecran jos pălăria. Aşa mă rezum în a spune doar că este bun, poate chiar foarte bun.

Difuzorul se află în zona inferioară a telefonului şi chiar dacă avem două grătare de protecţie, doar unul singur emite sunet. Vorbim de un sunet foarte clar, corect redat şi bine conturat. Neaşteptat de bine aş putea spune. Lipsa jack-ului audio se rezolvă prin acel adaptor inclus în pachet, însă nu ştiu cât de fidel se păstrează calitatea sunetului. Tehnologiile Dolby Atmos şi CDLA demonstrează că printr-un port USB Type-C pot ieşi sunete mai mult decât plăcute. LeEco recomandă propriile căşti pentru a obţine o audiţie excelentă şi tind să îi cred deoarece prin intermediul adaptorului nu am auzit nimic special, doar ceva corect.

Hardware, sistem de operare și aplicații

Din punct de vedere hardware LeEco Le 2 stă foarte bine, cu o excepţie: procesor MediaTek Helio X20 de tip deca-core pe 64 biţi cu 2 x 2.3 GHz Cortex-A72, 4 x 2 GHz Cortex-A53 şi 4 x 1.4 GHz Cortex-A53, accelerator grafic Mali-T880 MP4, 3 GB RAM LPDDR3 şi 32 GB spaţiu de stocare (23.43 GB reali disponibili).

Excepţia de care vă spuneam la capitolul hardware este dată de lipsa unui slot pentru card microSD. Cum aţi văzut anterior, în realitate se pot utiliza puţin peste 23 GB care pentru foarte mulţi utilizatori înseamnă prea puţin.

Informații relevate de CPU-Z pentru LeEco Le 2;

LeEco Le 2 rulează teoretic EUI 5.8 bazat pe Android 6.0 Marshmallow. Eu am primit o variantă modificată cu EUI 5.6 ce includea suport pentru limba română, eliminarea aplicaţiilor în chineză şi pachetul Google preinstalat. Din păcate această versiune nu îmi oferea posiblitatea să instalez OTA viitoare update-uri, de aceea am fost nevoit să instalez manual cel mai nou firmware global. Am scris despre procedură în acest articol.

Revenind la experienţa de utilizare a EUI, aceasta a fost una pozitivă. Am citit multe critici date acestei interfeţe, însă versiunea 5.8 mi s-a părut stabilă, fluentă, uşor customizabilă şi destul de completă. EUI este o interfaţă regândită puternic de producător şi voi aminti doar câteva diferenţe notabile:

  • Zona de setări rapide a fost mutată în aşa zisul Control Center care poate fi deschis prin apăsarea tastei editare (stânga). Aici găsim tot ce avem nevoie, de la shortcut-uri, până la slider-ul de luminozitate. În zona dropdown nu apar decât notificările;
  • EUI are toate aplicaţiile şi widgeturile pe ecranul de start (nu există meniu cu aplicaţii);
  • Cu un swipe în sus deschidem un fel căutare globală cu multe caractere în chineză;
  • Butonul live care te redirecţionează către diverse canale TV în chineză;
  • LeEco oferă numeroase facilităţi (acces gratuit pentru 1 an la servicii video, 5 TB în cloud, cont de membru cu diverse bonificaţii etc) pe care nu le-am putut utiliza deoarece erau toate în chineză.

Cei familiarizaţi cu Android-ul gândit de Google le va trebui ceva timp până se vor acomoda cu această interfaţă. Sau există alternativa unui launcher.

Bloatware-ul este destul de prezent, mai ales că există numeroase aplicaţii inutile în ţara noastră. Unele se pot şterge, altele nu (pe acestea le-am grupat într-un folder separat pentru a nu mă încurca). Important este că există Google Play preinstalat în firmware-ul global şi că puteţi face puţină curăţenie în funcţie de necesităţi. Cu toate acele aplicaţii preinstalate, LeEco Le 2 se mişcă foarte bine în multitasking.

LeEco Le 2 este un elev premiant chiar şi în jocuri. Am testat câteva nume cu rezonanţă (FIFA 2017, Asphalt 8), iar rezultatele au fost foarte bune: grafică excelentă, fluenţă în rulare şi dinamică.

Screenshots cu interfața EUI pe LeEco Le 2;

Performanță

Aceste teste sintetice nu sunt de cele mai multe ori relevante, însă în acest caz demonstrează că LeEco Le 2 este un smartphone mid-range echilibrat.

Conectivitate

LeEco Le 2 este un smartphone echipat complet la capitolul conectivitate: dual-sim (2 x nanoSIM), 4G LTE Cat 6, Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac dual-band (2.4 și 5 GHz), bluetooth 4.1, GPS, GLONASS, BDS, USB Type-C, scanner de amprente şi port infraroşu. Lipseşte cum am mai spus jack-ul audio de 3.5 mm şi poate un plus ar fi fost prezenţa NFC, însă cred că preţul creştea cam mult.

Trebuie menţionat că telefonul cunoaşte 4G atât FDD, cât şi TDD în banda de 2600 MHz, deci funcţionează fără probleme în toate reţelele 4G din România. Personal l-am testat în 4G-ul celor de la RCS & RDS, iar rezultatul îl vedeţi în print screen-ul de mai jos:

În toată perioada de test LeEco Le 2 s-a descurcat ireproşabil: apelurile de voce clare şi fără întreruperi, conexiunea 3G / 4G fără emoţii, Wi-Fi recunoscut bine, bluetooth şi GPS fără cusur. Smartphone-ul are pe spate un scanner de amprentă care nu este cel mai rapid, însă funcţionează corect în peste 90% din cazuri. La acest capitol nu excelează.

Un alt element de conectivitate testat a fost portul infraroşu. Interesant este că acesta funcţionează doar cu aplicaţia proprie LeEco preinstalată, restul aplicaţiilor din Google Play nefiind recunoscute. Din nefericire aplicaţia proprie Remote Control nu este bine optimizată şi dă de multe ori rateuri.

În ceea ce priveşte poziţionarea elementelor de conectivitate: la bază avem portul USB Type-C şi difuzorul ascuns în spatele unui grătărel, lateral stânga regăsim slotul pentru cele două carduri nanoSIM, lateral dreapta există butonul power şi tastele de volum, iar în zona superioară găsim portul infraroşu. Smartphone-ul este unul tip unibody, deci nu avem acces la bateria de 3000 mAh.

Cameră foto și video

Pe hârtie scrie că LeEco Le 2 dispune de un senzor de 16 megapixeli cu autofocus cu detecţie de fază, deschidere f/2.0, flash dual-LED, HDR, filmare 4K şi de o cameră frontală de 8 Megapixeli cu deschidere f/2.2.

Interfaţa camerei foto este schimbată, însă uşor de utilizat, chiar intuitivă. Prin swipe la stânga şi la dreapta se poate alege filmare slow-motion, filmare normală, fotografie şi panoramă. Setările se regăsesc stânga sus şi sunt cam aceleaşi pe care le regăsim pe orice smartphone Android. Mai multe informaţii puteţi vedea în print screen-urile de mai jos.

Setări cameră foto LeEco Le 2

Rezultatele camerei foto nu impresionează, însă nici nu dezamăgesc. În condiţii de lumină bună poate obţine imagini clare, detaliate corect cromatic şi cu contraste echilibrate. Autofocusul funcţionează bine şi rapid, doar în condiţii low-light parcă gândeşte mai greu, însă acest lucru este normal. Calitatea fotografiilor scade direct proporţional cu cantitatea de lumină, deci seara senzorul de 16 megapixeli devine unul comun, banal, cu rezultate aflate undeva la graniţa dintre slabe şi modeste.

O părere mult mai optimistă o am pentru camera frontală de 8 megapixeli. Cu aceasta se pot obţine nişte selfie-uri foarte faine, clare şi detaliate. O bilă albă la acest capitol. Calitatea video este cam aceeaşi cu cea foto, poate un minus la partea de focusare care mai dă rateuri în timpul filmărilor.

Clip video FullHD făcut cu LeEco Le 2

Clip slow-motion făcut cu LeEco Le 2

Fotografii făcute cu LeEco Le 2

Autonomie

Nu vreau să comentez calitatea acumulatorului utilizat, însă rezultate obţinute nu sunt cele mai fericite. Display-ul de 5.5 inci FullHD + procesorul MediaTek Helio X20 par a fi o echipă consumatoare de resurse, iar bateria de 3000 mAh nu prea îi face faţă. Dacă eşti un utilizator activ, cu multe jocuri, browsing, social media şi conectivitate 4G deschisă în permanenţă s-ar putea să nu te prindă seara. Cu un minim de efort poate duce totuşi o zi întreagă.

Din fericire încărcătorul din pachet de 2A se descură ireproşabil şi încarcă bateria foarte repede. În puţin peste 1 oră ajunge la 100%, iar în 30 de minute poate duce până la un 40 – 45%.

În testul specific Gadget.ro, în care rulăm continuu playlist-ul Unboxing de pe canalul de YouTube al site-ului, cu luminozitatea ecranului la maximum, prin conexiune Wi-Fi, LeEco Le 2 a rezistat 4 ore și 39 de minute de la o baterie încărcată la 100% și până la 5% din capacitate. Rezultatul este unul sub medie.

Preț

LeEco Le 2 = 161 dolari dolari la retailerul gearbest.com. Acest lucru se traduce în aproximativ 700 lei + TVA 19% (se va livra după data de 1 ianuarie 2017).

Concluzii

Iată că am ajuns şi la finalul acestui review. Mi-a plăcut LeEco Le 2 ? Da, chiar foarte mult, este un smartphone excelent pentru preţul său de achiziţie. Nu prea pot recomanda multe alternative la fel de bune. Am fost plăcut surprins de construcţie, atenţia la finisare, ecranul, sunetul, interfaţa proprie blamată de foarte mulţi, conectivitatea completă şi tehnologia de încărcare rapidă a baterie.

M-am bucurat că există în pachet o husă de silicon transparentă, însă mi-aş fi dorit poate şi un adaptor pentru priză şi o folie de protecţie în condiţiile în care display-ul nu are niciun fel de protecţie. De asemenea culoarea roz auriu pe care noi am avut-o nu aş recomanda-o unui bărbat, însă gusturile nu se discută.

LeEco Le 2 merită a fi achiziţionat din majoritatea punctelor de vedere, chiar cred că este un best-buy.

PRO

  • finisare impecabilă şi construcție solidă cu materiale de calitate;
  • display luminos, cu contraste echilibrate şi culori plăcute ochiului;
  • pachet hardware puternic pentru tot ce există acum în Google Play;
  • sunet excelent în difuzorul extern;
  • interfaţa EUI fluentă, intuitivă şi foarte user friendly;
  • conectivitate 4G FDD + TDD, inclusiv 4G-ul RCS & RDS;
  • raport calitate-preţ foarte bun.

CONTRA

  • ecran fără sticlă de protecţie ce se poate zgâria foarte uşor;
  • autonomie mediocră;
  • lipsa slotului pentru card microSD;
  • lipsa jack-ului audio de 3.5 mm (chiar dacă în pachet avem un adaptor inclus);
  • multe aplicaţii inutile în România ce nu pot fi dezinstalate.