Telefoane Mobile

Lenovo a început să posteze în mod regulat teasere pentru smartphone-ul Lenovo S5 Pro, telefonul cu 4 senzori foto pe spate organizaţi sub forma unui pătrat.

Chiar dacă va fi un device mid-range ca şi echipare hardware, producătorul chinez a lucrat intensiv pe partea fotografică, iar din mostrele foto postate pe Weibo vedem câteva rezultate spectaculoase: contrast foarte bine conturat, culori redate natural şi detalii echilibrate.

Vă daţi seama că aceste fotografii au fost alese probabil din zeci, poate sute de încercări, însă important este că se pot obţine şi astfel de imagini de înaltă calitate. Cei 4 senzori foto beneficiază de Super 2X Optical Zoom şi tehnologie AI cu diverse întrebuinţări.

Lenovo S5 Pro urmează a fi lansat luna aceasta alături de Lenovo Z5 Pro, cel din urmă fiind un smartphone tip flagship cu mecanism slider în stilul Oppo Find X.

Sursa: androidpure.com
Categorii: lenovo

Despre autor

Editor la Gadget.ro din anul 2012, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 6T, Acer Aspire V3-571G și Nikon D3300.