Lenovo Vibe K4 Note – telefon cu 3 GB RAM, procesor octa-core şi difuzoare frontale la 180 dolari

/
/
5 ian. 16
/

Lenovo este unul dintre marii producători ce a înţeles că un smartphone echilibrat din punct de vedere hardware şi software împreună cu un preţ decent poate deveni foarte uşor un succes comercial. Aşa a fost cazul telefonului Lenovo K3 Note, iar acum cu Lenovo Vibe K4 Note povestea continuă.

Noul terminal Lenovo aduce un display FullHD, procesor octa-core MediaTek, 3 GB RAM, cameră foto de 13 megapixeli, difuzoare frontale de 1.5W cu tehnologie Dolby Atmos, conectivitate NFC, senzor pentru citirea amprentelor şi Android 5.1 Lollipop la doar 180 dolari. Pe Lenovo Vibe K4 Note vom regăsi şi aplicaţia TheaterMax ce va facilita utilizarea smartphone-ului cu ochelari de realitate virtuală (VR).

La prima vedere pare a fi un device mai mult decât atrăgător. Design-ul este simplu, însă destul de elegant, preţul excelent, iar componenta hardware potentă. Mi-aş fi dorit poate un Android 6.0 Marshmallow şi o versiune cu 32 GB spaţiu de stocare şi cred că ar fi fost un telefon mid-range extraordinar.

Lenovo Vibe K4 Note

Specificaţii complete pentru Lenovo Vibe K4 Note:

  • display IPS de 5.5 inci cu rezoluţie FullHD (1920 x 1080 pixeli) protejat cu sticlă Corning Gorilla Glass 3;
  • procesor octa-core MediaTek MT6753 pe 64 biţi tactat la 1.3 GHz şi accelerator grafic Mali-T720 MP3, 3 GB memorie RAM DDR3 şi 16 GB memorie internă (oferă suport pentru card microSD de până la 128 GB);
  • Android 5.1 Lollipop;
  • 4G, dual-sim (2 x microSIM), Wi-Fi a/b/g/n/ac, Wi-Fi direct, Wi-Fi hotspot, bluetooth 4.0, microUSB, jack de 3.5 mm, NFC, GPS, A-GPS, GLONASS, Radio FM, senzor pentru citirea amprentelor, difuzoare frontale, 3 microfoane;
  • cameră foto de 13 megapixeli cu senzor ISOCELL, autofocus, LED flash dual-tone, deschidere f/2.2 şi cameră frontală de 5 megapixeli;
  • baterie 3400 mAh, 9.15 mm grosime şi 158 g. greutate.

Lenovo Vibe K4 Note 2

Sursa: fonearena.com
Categorii: Lenovo, Smartphone
Cuvinte cheie: Lenovo, Lenovo Vibe K4 Note
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Bursa zvonurilor: Lenovo Googlebook 15 sau cum va arăta cea mai nouă serie de laptopuri de la Google (aplicații Android în mod nativ, integrare mai bună a smartphone-ului și interfață actualizată de la ChromeOS)

Google bate pasul pe loc de o bună perioadă de timp în ce privește Chrome OS, soluția sa software pentru zona de laptopuri. Lucrurile s-ar putea schimba, iar la bursa zvonurilor discutăm despre un dispozitiv de tip 2-in-1 dezvoltată împreună cu Lenovo.

Smartphone-urile pliabile se devalorizează extrem de repede, se pierd în medie aproape 1000 de dolari după doar 12 luni de la achiziţie

Smartphone-urile pliabile câştigă teren an de an, însă cu viteza melcului, acest segment de piaţa nefiind un campion atunci când vorbim de volume mari. În contextul actual al exploziei în materie de costuri de producţie, eu zic că sunt şanse mari ca în trimestrele următoare să asistăm la o încetinere sau chiar la o stagnare…

Un mare producător de smartphone-uri şochează şi pregăteşte primul pliabil premium tip fold cu preţ de sub 1000 de euro în Europa (iată cum ţine în control costurile uriaşe de fabricaţie)

Piaţa smartphone-urilor pliabile începe să crească atât ca volum, cât şi ca importanţă, astfel că din ce în ce mai mulţi producători îşi vor face mai activ simţită prezenţa pe această nişă. Din păcate preţurile sunt unele destul de generoase, iar costurile mari de producţie nu ajută deloc în această direcţie.