Lenovo şi-a dorit să aducă ceva diferit pe piaţa chineză la capitolul telefoane inteligente, ceva care să ofere un raport calitate-preţ imbatabil astfel încât să poată lupta de la egal la egal cu branduri recunoscute pentru acest tip de strategie: Xiaomi, Meizu sau chiar OnePlus.

Din această dorinţă puternică a apărut o companie misterioasă denumită ShenQi şi un brand fără prea mare rezonanţă: ZUK. Iniţial legătură cu Lenovo era una pur teoretică, însă după ceva timp chiar gigantul chinez a recunoscut că ZUK poate fi numit drept brand secundar.

Primul smartphone s-a numit ZUK Z1 (era perioada în care Lenovo încă nu recunoştea apropierea de acest brand) şi a fost lansat în vara lui 2015. Din punct de vedere hardware ZUK Z1 era aproape impecabil: display IPS de 5.5 inci cu rezoluţie FullHD, 3 GB RAM, 64 GB spaţiu de stocare, cameră foto de 13 megapixeli cu OIS şi baterie de 4100 mAh. Marea sa problemă era procesorul. Problemele de supraîncălzire existente pe Qualcomm Snapdragon 810, dar şi necesitatea obţinerii unui preţ redus pentru telefon, au obligat compania să utilizeze mai vechiul Qualcomm Snapdragon 801. Tehnologia de 32 biţi utilizată pe acest procesor era o dovadă clară că suportul software nu va fi unul de lungă durată.

Din fericire pentru ZUK şi Lenovo smartphone-ul a fost unul de succes în China, marele său avantaj fiind dat de preţ: aproximativ 280 dolari. Concurenţa era destul de limitată în acest segment de preţ, iar confirmarea implicării Lenovo în proiect au convins utilizatorii că ZUK Z1 merită o şansă.

Următorul pe lista lansărilor a fost Lenovo ZUK Z2 Pro, însă preţul de aproximativ 400 dolari nu a convins prea mult. Adevăratul urmaş pentru ZUK Z1 a fost prezentat oficial în ultima zi de primăvară calendaristică din 2016 şi s-a numit Lenovo ZUK Z2. Cu o reţetă îmbunătăţită (dimensiuni mai compacte şi cel mai puternic procesor din piaţă) Lenovo ZUK Z2 a fost repede apreciat în China. Ultimul terminal lansat este Lenovo ZUK Edge, un adevărat flagship de sfârşit de an.

Noi am reuşit să intrăm în posesia celui mai compact smartphone ZUK şi anume Lenovo ZUK Z2. Am primit numeroase solicitări de review pentru acest device şi iată că am reuşit să îl facem într-un final. Dacă ne-a impresionat sau nu, vedeţi în cele ce urmează.

Specificaţii Lenovo ZUK Z2:

Design

Cutia de retail în care ajunge Lenovo ZUK Z2 este una foarte simplă şi foarte ieftină. Se observă foarte clar că pentru a obţine un preţ cât mai mic, Lenovo a eliminat toate costurile inutile deoarece în pachet nu găsim decât telefonul, agrafa (necesară pentru a introduce cartelele nanoSIM), cablul USB 2.0 – USB Type-C şi încărcătorul. Celui din urmă îi trebuie un adaptor pentru priza din ţara noastră, adaptor însă care aduce un mare dezavantaj (povestim la capitolul autonomie despre acest lucru).

Lenovo ZUK Z2 există pe alb şi pe negru, iar noi am primit în teste versiunea albă. Sincer mă bucur că am primit această variantă pentru că spatele telefonului este acoperit integral cu sticlă ce adună amprentele cu viteza luminii, iar pe fundal alb acestea nu se prea observă (pe negru este foarte inestetic). Dacă zona frontală şi spatele sunt îmbrăcate în sticlă, marginile dau impresia că sunt făcute din plastic, însă nu este aşa. Acestea sunt construite din metal, însă sunt îmbrăcate într-un material mat pentru oferirea unui grip mai bun (telefonul chiar stă mai bine în mână datorită acestui material).

Cum probabil era de aşteptat, smartphone-ul este unul de tip unibody ce nu oferă acces la baterie, iar construcţia în sine şi finisările de suprafaţă sunt excelente. Se observă foarte clar atenţia la detalii, calitatea materialelor folosite, tendinţe generale de aspect premium.

Estetic vorbind, Lenovo ZUK Z2 este un telefon simplu, clasic, fără elemente vizuale de impact. Este ideal pentru cei care îşi doresc un device compact, însă personal îl consider cam greu raportat la dimensiuni (141.7 x 68.9 x 8.5 mm). Prima senzaţie când îl iei în mână este că îl vei scăpa (atât din cauza greutăţii, cât şi din cauza sticleI de pe spate care dă impresia că dispozitivul ar alunecă în permanenţă).

Dacă ar fi să rezum ceea ce am scris în câteva cuvinte, aş spune că Lenovo ZUK Z2 este smartphone excelent construit, cu materiale de calitate, estetică simplă, dimensiuni compacte, dar puţin cam greu şi cu un grip nu atât de strălucit.

Ecran și sunet

Ecranul este unul LTPS IPS de 5.0 inch cu rezoluție FullHD (1920×1080 pixeli), densitate a pixelilor de 441 ppi, raport display / corp de 70.6% şi protecţie cu sticlă curbată 2.5D. Avem de-a face cu un display excelent dacă ne gândim cât costă acest smartphone, însă dacă ar fi să îl încadrăm într-un segment de piaţă, l-aş pune undeva în zona mid-range.

Panelul este unul echilibrat, cu unghiuri de vizualizare foarte largi, luminozitate excelentă şi contraste bune. Culorile sunt redate destul de corect, însă raportat la un display de top, acestea par puţin şterse, puţin spălăcite. Dacă ai doar un singur telefon nu vei simţi diferenţa, însă dacă le vei compara îţi vei da seama că albastrul închis este mai deschis, maro-ul nu are şi nuanţele întunecate etc. Vorbim totuşi de chestii subtile pe care un utilizator obişnuit nu le va sesiza şi poate nici nu trebuie. Important este că avem un ecran bun care nu vă va dezamăgi.

Telefonul are din fabrică aplicat o folie de protecţie mată cu care personal nu m-am înţeles deloc bine. În perioada testelor mi s-a părut că aceasta reduce gradul de sensibilitate al touch-ului şi de aici unele rate-uri în preluarea comenzilor. Recomandarea mea este să o schimbaţi cu una glossy sau una de sticlă.

Lenovo ZUK Z2 aduce o modalitate de interacţiune cu smartphone-ul foarte interesantă şi aici mă refer la butonul U-Touch. Nu există alte taste capacitive (există cele de tip touch buttons care se pot activa ori din Developer Options, ori din Setări – U-Touch) şi de aceea butonul home integrează multe funcţii: scanner de amprentă, back, scurtători către aplicaţii, închidere aplicaţii etc. Toate se pot face prin diverse acţiuni: apăsare simplă, apăsare lungă, dublă apăsare, swipe de la stânga la dreapta, swipe de la dreapta la stânga etc. Toate pot fi foarte uşor customizate de către utilizator în funcţie de necesităţi.

Sunetul vine de la un difuzor situat pe latura inferioară a telefonului, iar poziţionarea sa la dreapta acestei laturi este mult mai normală şi mai utilă (rar puteţi obtura sunetul în poziţia landscape). Difuzorul se aude clar, corect, fără distorsiuni, poate la volum s-ar fi putut lucra mai mult. Jack-ul audio de 3.5 mm oferă audiţii excelente, nu aveţi nevoie decât de o pereche de căşti cât mai bună.

Hardware, sistem de operare și aplicații

Din punct de vedere hardware Lenovo ZUK Z2 nu prea are rival raportat la preţ: procesor Qualcomm Snapdragon 820 de tip quad-core cu 2 x Kryo la 2.15 GHz și 2 x Kryo la 1.6 GHz, Adreno 530 GPU, 4 GB RAM LPDDR4 şi 64 GB spaţiu de stocare UFS 2.0. Disponibili sunt aproximativ 53 GB, restul fiind ocupaţi cu sistemul de operare şi aplicaţiile preinstalate, iar telefonul nu oferă suport pentru card microSD.

Informații relevate de CPU-Z pentru Lenovo ZUK Z2;

Well, când intrăm pe teritoriul software imaginea de smartphone ideal se schimbă puţin. Smartphone-ul vine cu o versiune de ZUK 2.0 bazată pe Android 6.0 Marshmallow modificată puternic de retailerul gearbest.com pentru a-l face utilizabil în întreaga lume. Această variantă avea destul de multe neajunsuri şi am fost nevoit să instalez un alt firmware. Am găsit versiunea chineză ZUI 2.5 bazată pe Android 7.0 Nougat, pe care am customizat-o intens. Întreaga procedură am explicat-o detaliat într-un articol separat.

Iniţial am crezut că acest firmware este unul stabil, însă m-am înşelat. A doua zi după publicarea acelui articol, smartphone-ul meu a început să o ia razna: ecranul tremura câteva secunde bune, iar apoi telefonul se închidea complet. În ziua aceea am păţit de mai multe ori acest lucru şi am reuşit să filmez o astfel de “purtare”:

Decizia ulterioară a fost una simplă: trebuia să schimb din nou versiunea. Am descărcat varianta chineză ZUI 2.0 bazată pe Android 6.0 Marshmallow şi deşi părea stabilă, avea o mare problemă: nu puteam face update-uri de soft via OTA. După câteva încercări am renunţat şi la aceasta şi am zis să caut un firmware global. Am găsit varianta indiană (aceasta este cea internaţională) de ZUI 2.0 bazată pe Android 6.0 Marshmallow şi am instalat-o.

Nu mare mi-a fost surprinderea când am văzut că versiunea internaţională este defapt un ZUI 2.0 ce integrează Google Now Launcher. Interfaţa este una foarte aerisită, foarte apropiată de Android 6.0 Marshmallow stock. Principalele diferenţe se văd în customizările făcute de Lenovo anumitor aplicaţii şi în zona de setări.

Noua versiune s-a mişcat impecabil, chiar am avut şi un update de 281 MB pe care l-am instalat fără probleme. În zilele ce au urmat totul a mers fluent, iar aceast ultim firmware pare a fi cel mai bine optimizat dintre toate. Din păcate nu am primit update la Android 7.0 Nougat, însă în condiţiile în care versiunea chineză a trecut deja la cea mai nouă iteraţie Android, cred că la un moment dat şi varianta globală va face acest pas.

Pentru că m-am lovit de suficiente neplăceri cu soft-ul existent pe Lenovo ZUK Z2, voi prezenta pe scurt varianta finală a ceea ce trebuie să faceţi dacă aveţi probleme cu telefonul:

  • Pentru a instalat un firmware diferit, respectaţi paşii prezentaţi în acest tutorial;
  • Dacă aveţi bootloader-ul blocat, îl puteţi debloca dacă urmăriţi sfaturile din acest tutorial;
  • Firmware-ul global pe care îl recomand este ZUI 2.0.093 bazat pe Android 6.0.1 Marshmallow pe care îl puteţi descărca de aici.

Revenind acum la interfaţa ZUI, nu prea am apucat să mă joc cu cea originală (chineză) prea mult, însă în linii mari aceasta seamănă destul de mult cu MIUI: are toate aplicaţiile şi widgeturile pe ecranul de start (nu există meniu cu aplicaţii), diverse funcţii de customizare, teme dedicate, submeniuri în zona de setări etc.

Versiunea globală integrează Google Now Launcher şi totul este mult mai simplu. Cuvintele de ordine sunt fluenţă, multitasking rapid şi lejeritate între operaţiuni. Ce aş putea menţiona ca fiind diferit în interfaţa ZUI este zona de setări rapide. Aceasta poate fi activată printr-un swipe de jos în sus făcut la baza telefonului. Notificările se primesc în continuare în zona superioară şi se deschid printr-un swipe de sus în jos. În rest avem cam aceleaşi setări existente pe orice smartphone Android şi câteva customizări la nivel de widget-uri, fundaluri etc.

Versiunea globală ZUI 2.0 bazată pe Android 6.0 Marshmallow este una curată, fără prea mult bloatware. În afara suitei de aplicaţii Google, mai există unele pe care le-am dezinstalat din secunda doi: 9Apps, Amazon India, Hasoffer, Hotoday şi SHAREit. La capitolul jocuri nu am avut niciun fel de probleme, Lenovo ZUK Z2 duce la maxim orice există acum în Google Play.

Performanță

Am apucat să fac testele de benchmark atât în versiunea chineză ZUI 2.5 bazat pe Android 7.0 Nougat, cât şi în varianta globală cu ZUI 2.0 bazat pe Android 6.0 Marshmallow. Rezultatele le puteţi vedea în tabelul de mai jos.

Teste de benchmark rulate pe Lenovo ZUK Z2;

Conectivitate

Nu prea aş avea ce comenta la acest capitol, Lenovo ZUK Z2 are cam tot ce îi trebuie, poate un senzor infraroşu şi conectivitatea NFC ar fi întregit peisajul: 4G Cat.6 cu viteze de până la 300 Mbps în download, Wi-Fi a/b/g/n/ac, dual-band pe 2.4 şi 5 GHz, Wi-Fi direct, hotspot, bluetooth 4.1, USB type-C, jack audio de 3.5 mm, scanner de amprentă, A-GPS, GLONASS şi Beidou.

În ceea ce priveşte spectrul acoperit avem:

2G – 850 / 900 / 1800 / 1900 MHz;

3G – 850 / 900 / 1900 / 2100 MHz;

4G – LTE band 1(2100), 2(1900), 3(1800), 4(1700/2100), 5(850), 7(2600), 8(900), 38(2600), 39(1900), 40(2300), 41(2500).

Lenovo ZUK Z2 funcţionează în toate reţelele 4G din ţara noastră, inclusiv în RCS & RDS, iar pentru a dovedi acest lucru am testat viteza de download / upload prin intermediul SpeedTest:

În perioada testelor nu am avut niciun fel de problemă cu elementele de conectivitate (apel de voce, bluetooth, Wi-Fi, GPS etc.). Scannerul de amprentă este integrat în aşa numitul buton U-Touch despre care am discutat mai devreme. Este cu siguranţă unul dintre cele mai precise şi mai rapide scannere de amprente pe care le-am testat până acum. Impecabil.

În ceea ce priveşte exteriorul telefonului, lateral dreapta avem tastele de volum, butonul power şi slotul pentru cele două nanoSIM-uri, iar la bază avem jack-ul de 3.5 mm, portul USB Type-C, microfonul şi difuzorul.

Cameră foto și video

Lenovo ZUK Z2 utilizează o cameră foto de 13 Megapixeli cu senzor ISOCELL, deschidere f/2.2, PDAF, EIS, HDR, LED flash, dimensiune a pixelului de 1.34 microni, cu filmare 4K la 30 fps şi slow motion HD la 120 fps şi o cameră frontală de 8 Megapixeli cu deschidere f/2.0, dimensiune a pixelului de 1.4 microni cu filmare la 1080p.

Setările camerei foto şi video;

Recunosc că am fost foarte plăcut surprins de calitatea fotografiilor realizate cu Lenovo ZUK Z2 deoarece nu utilizează un senzor foto de top. Chiar dacă soft-ul utilizat pe device este unul problematic, optimizarea camerei foto este una excelentă şi parcă scoate ce e mai bun dintr-un senzor mediu. Imaginile sunt viu colorate, cu detalii bine evidenţiate, balans de alb echilibrat şi autofocus făcut rapid şi corect. Camera frontală realizează selfie-uri foarte bune, iar filmările sunt decente. Parcă culorile sunt mai mai puţin intense, iar focalizarea nu este cea mai prietenoasă.

Pentru un telefon cu preţ de sub 200 dolari (nu mă pot abţine să reamintesc acest lucru), camera foto este una excelentă.

Clip video făcut cu Lenovo ZUK Z2;

Clip video slow motion cu Lenovo ZUK Z2.

Fotografii făcute cu Lenovo ZUK Z2link spre fișierele la dimensiune originalălink valabil pentru 7 zile din momentul în care recenzia a fost publicată pe site.

Autonomie

Chiar dacă procesorul este uşor gurmand, ecranul de doar 5 inci şi bateria de 3500 mAh fac casă bună împreună şi oferă o autonomie de până la 2 zile (depinde foarte mult gradul de utilizare al telefonului). Pentru un utilizator mediu cu siguranţă va trece pragul a 24 de ore de autonomie.

Dacă acumulatorul este unul suficient de bun, nu acelaşi lucru îl pot spune şi despre aşa zisa tehnologie Quick Charge 3.0. Deşi se laudă cu viteze de încărcare peste medie, Lenovo ZUK Z2 ajunge de la 5% până la 100% în cam 2 ore. Nu prea văd implicarea tehnologiei de încărcare rapidă. Mâ gândesc totuşi că eu am utilizat un adaptor pentru prizele din ţara noastră şi poate acela a scăzut randamentul încărcătorului.

În testul specific Gadget.ro, în care rulăm continuu playlist-ul Unboxing de pe canalul de YouTube al site-ului, cu luminozitatea ecranului la maximum, prin conexiune Wi-Fi, Lenovo ZUK Z2 a rezistat 7 ore și 16 minute de la o baterie încărcată la 100% și până la 5% din capacitate. Rezultatul este unul peste medie, deci va satisface majoritatea utilizatorilor.

Preț

Lenovo ZUK Z2 poate fi achiziţionat pe gearbest.com la preţul de 189.99 dolari, adică aproximativ 817 lei fără TVA.

Concluzii

Ceva mai sus am menţionat preţul pentru Lenovo ZUK Z2, însă ceea ce nu am specificat este faptul că gearbest.com are acest super preţ pentru versiunea cu soft global. Teoretic ar trebui să primiţi un telefon care să nu vă pună în situaţiile neplăcute prin care am trecut eu şi să aibă un soft curat, aerisit cu Google Now Launcher preinstalat.

Chiar dacă am întâmpinat acele mici probleme software, Lenovo ZUK Z2 rămâne cu siguranţă o alegere din top 5 pentru categoria smartphone-urilor sub 200 dolari. Dacă aveţi norocul să primiţi direct versiunea globală, sau dacă aveţi răbdare 30 – 40 de minute să urmaţi paşii de schimbare firmware prezentaţi în articol, puteţi beneficia de unul dintre device-urile cu cel mai bun raport calitate-preţ.

Avem în faţă un telefon care nu va întoarce capete pe stradă, însă care poate răspunde tuturor nevoilor de zi cu zi mult timp de acum înainte.

PRO

  • construcţie şi finisare impecabile;
  • ansamblu hardware puternic;
  • rezultate foarte bune atât pentru camera foto, cât şi pentru cea frontală;
  • conectivitate completă, inclusiv NFC şi 4G cu  viteze de până la 300 Mbps în download;
  • ecran bun pentru segmentul său de preţ;
  • autonomie peste medie;
  • scanner de amprente rapid şi precis;
  • buton U-Touch comod, util, cu timp redus de acomodare;
  • raport calitate-preţ extraordinar.

CONTRA

  • probleme software deranjante pentru versiunea chineză a telefonului;
  • lipsă slot card microSD;
  • deşi foarte compact, are o greutate cam mare pentru dimensiunile sale;
  • grip destul de slab, ai impresia mai mereu că îţi alunecă din mână;
  • funcţia de încărcare rapidă a bateriei dezamăgeşte.
  • paul

    Foarte bun reviewul, multumim. Acum sunt si mai indecis intre zuk z2 si redmi 4 prime.
    Referitor la incarcator, cu un incarcator normal (fara adaptor) qc 3.0 ati incercat? Daca da, ce timp de incarcare ati obtinut?

    • Ionut Codrut

      Chiar ca grea alegere :)

    • Cosmin Musat

      S-ar putea sa primim si Redmi 4 Prime la test, dar inca nu e nimic sigur. In ceea ce priveste QC 3.0 este inexistenta cu adaptor, fara nu am testat (poate ne ajuta Emil aici.

    • paul

      Multumesc frumos de raspuns, ar fi foarte bine sa primiti un redmi 4 prime la teste, promite multe telefonul.

      P.S.: Propun sa faceti un cont in cloud pe mega.co.nz in care sa puneti toate pozele si fisierele la dimensiunea originala. Au la dispozitie 50gb pentru un cont gratis, iar fisierele nu sunt sterse dupa o perioada de timp

    • Cosmin Musat

      Am cont deja si cred ca voi trece pe el.

    • ghebaur emil

      redmi 4 prime mi-a ajuns mie ieri, deocamdată nu prea pot sa mă pronunț decat despre încărcarea rapida care este suficient de rapida…la 133$ cred ca l-am prins destul de bine ;)

    • Paul

      Unde l-ai gasit la pretul asta?

    • ghebaur emil

      acum vreo luna sa zic,pe aliexpress la o promotie nu mai știu,culoarea gold care acum este vreo 150$ parca si nu este mult nici 150$ numai dacă reușești sa te descurci la vamă cumva ;)

    • Paul

      La 150 l-am gasit cu vama inclusa pe giztop.com. Sa ne zici si noua cum e telefonul. Salutari

    • ghebaur emil

      O sa vă zic,momentan este la nevasta-mea care a înlocuit S7-le doar pentru ca ii place mai mult xiaomi asta :))

    • xploratorul

      Ai reviewuri pe net cu R4 Prime.
      ZUK pare alegerea mai buna, softul ala e problematic, in rest… 130 mii in Antutu e monstruos la banii aia.

  • Ionut Codrut

    Un pachet bun la un preț corect părerea mea.

    • Cosmin Musat

      Foarte bun pachetul si pretul. Soft-ul e mai delicat, dar am detaliat ce se poate face.

  • Marian

    Acum aflam si raspunsul de ce unele telefoane sunt 200 de euro si altele 500.
    Exceptie face One Plus
    Ziceau multi ca ce faci pe unul de 200 faci si pe unul de 500. Total adevarat. Dar faci si in plus, asa sa se miste imaginea de pe ecran mai rar vezi :))
    Ala live wallpaper

    • Cosmin Musat

      Cu softul global ruleaza fin, fara probleme. Cel chinezesc este problematic.

  • Florian Ghindu

    Felicitari pentru articol , pertinent, documentat, argumentat!!!

  • Paul

    Intre zuk2 si Mi5 care crezi ca e mai bun?

    • ghebaur emil

      Paul eu zic ca intre zuk2 si mi5 nu e comparatie,mi5 insa sun 220-230$ nu cred ca il gasesti,mi5 am avut si pot sa zic ca este prea bun atata timp cat nu il uiti in buzunar la spate si te asezi pe el pentru ca din ce am vazut pe YouTube se rupe in 2 foarte usor,oricum,recomand mi5 chiar daca e mai scump decât zuk2,de departe.

    • Paul

      Pai si zuk2 tot in jur de 200 este. Deci diferenta mare de pret nu e daca zici ca mi 5 e atat de bun.

    • ghebaur emil

      Da,sincer l-am folosit foarte putin,mai mult de proba pt k eu atunci aveam mi5s-ul,dar chiar se misca super bine.

    • Cosmin Musat

      Zuk z2 a fost și pe la 170 dolari.

    • Cosmin Musat

      Ambele sunt bune. Din ce am citit si Mi5 are problemele sale. Orice ai alege, nu cred ca vei regreta. ZUK Z2 are avantajul pretului, Xiaomi avantajul ca va primi suport software mult timp de acum inainte.

  • diadrian

    Telefonul a venit cu rom India – scor https://uploads.disquscdn.com/images/d2e8ff12709e372ec797c92f2664497972da031e1dfb2e5b0affab64eca09ad9.png Antutu puțin peste 130000. Am pus rom chinez, android 7, scor Antutu peste 140000.
    Se mișcă excelent, singurele “probleme” – uneori îngheață ceasul în widget-ul de vreme și se întâmplă ca unele notificări să între cu întârziere. Asta tine și de optimizarea corespunzătoare a aplicațiilor pentru Android 7.
    Unele s- au rezolvat cu update.
    Nu are NFC și radio.

  • Alvin Axel

    Dar cu telefoanele primite din partea sponsorilor puteti sa faceti giveaway-uri cititorilor?

  • Pingback: Xiaomi Redmi 4 Prime – review : Gadget.ro – Hi-Tech Lifestyle()

  • Pingback: Lenovo închide prăvălia numită ZUK Mobile. Nu vom mai avea un Lenovo ZUK Z3 : Gadget.ro – Hi-Tech Lifestyle()