Smartphone

Chiar dacă LG G5 nu este încă disponibil spre comercializare (se estimează că se va putea cumpăra undeva pe la mijlocul lunii aprilie), preţul pentru LG G4 a tot scăzut în ultima perioadă ajungând să coste cât un mid-range decent.

Un retailer mai puţin cunoscut, vexio.ro, oferă LG G4 în versiunea cu capac din piele la un super preţ: 1634.93 lei. Pentru această sumă primiţi un smartphone complet, cu un ecran excelent şi una dintre cele mai bune camere foto de pe un telefon în 2015. Transportul este gratuit în ţară, iar garanţia de la producător este valabilă 24 de luni.

Trebuie să recunosc că nu am comandat niciodată de la acest comerciant, însă pe compari.ro observ că are o medie a calificativelor de 4.5 din 5 în urma a peste 2100 de păreri. Nu cred că este chiar un site fantomă, mai ales că este prezent în piaţă încă din 2013.

LG G4

Specificații complete pentru LG G4:

  • display IPS Quantum Display uşor curbat (Slim Arc design) de 5.5 inch cu rezoluție QHD (2560 x 1440 pixeli), o densitate a pixelilor de 538 ppi și protejat cu Corning Gorilla Glass 4;
  • procesor Qualcomm Snapdragon 808 de tip hexa-core pe arhitectură big.LITTLE cu 4 x ARM Cortex-A53 la 1.5 GHz și 2 x ARM Cortex-A57 la 1.8 GHz, accelerator grafic Adreno 418, 3 GB memorie RAM și 32 GB spațiu de stocare, slot pentru microSD de până la 128 GB;
  • Android 5.1 Lollipop cu LG UX 4.0 și update la Android 6.0 Marshmallow;
  • 4G cu viteze de până la 300 Mbps, Wi-Fi a/b/g/n/ac, dual-band, Wi-Fi direct, DLNA, Wi-Fi hotspot, bluetooth 4.1, NFC, A-GPS și GLONASS, port infraroșu, radio FM stereo cu RDS, microUSB, jack de 3.5 mm;
  • 16 Megapixeli cu senzor de 1.26 inci, deschidere f/1.8, stabilizare optică de imagine OIS 2.0 pe 3 axe, dual-LED flash, detecție a feței, HDR, sunet stereo, filmare în format 4K, cameră frontală de 8 Megapixeli ce filmează la 2160p;
  • baterie de 3000 mAh ce poate fi încărcată wireless prin intermediul unui capac special, 155 grame și grosime de 9.8 mm.

Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.