Smartphone

LG a lansat primul său smartphone în programul Android One. Se numește LG G7 One și din anumite puncte de vedere este identic cu LG G7 ThinQ, diferența fiind dată de software, hardware, dar și de setup-ul ales pentru camera foto principală. 

Specificații LG G7 One;

  • display IPS de 6.1 inch cu rezoluție 3120 x 1440 pixeli, aspect 19.5:9 cu 563 ppi, compatibil Dolby Vision și HDR10, certificare MIL-STD810G și IP68 în ce privește contactul cu apa și praful, raport display / corp de 82.9%;
  • procesor Qualcomm Snapdragon 835 de tip octa-core cu 4 x Kryo la 2.35 GHz și 4 x Kryo la 1.9 GHz, Adreno 540 GPU, 4 GB RAM și 32 GB spațiu de stocare, slot pentru cardurile microSD de până la 512 GB;
  • Android 8.1 Oreo în programul Android One, fără modificări la nivel de interfață grafică;
  • variantă single sim sau dual-sim, 4G, Wi-Fi a/b/g/n/ac, dual-band, bluetooth 5.0, NFC, radio FM, USB type-C, cititor de amprentă, jack de 3.5 mm, A-GPS, GLONASS și BDS;
  • 16 Megapixeli cu f/1.6, dimensiune a pixelului de 1 micron, autofocus prin PDAF și tehnologia laser, filmează la 2160p cu 30 fps, cameră frontală de 8 Megapixeli cu f/1.9 și filmează la 1080p cu 30 fps;
  • baterie de 3000 mAh cu încărcare wireless și încărcare rapidă pe QuickCharge 3.0, 156 gr. și dimensiuni de 153.2 x 71.9 x 7.9 mm.

Sunt câteva elemente preluate de la LG G7 ThinQ:

  1. Ecranul cu rezoluție mare și decupaj în partea superioară / notch;
  2. Difuzorul Boombox + quad DAC-ul adus pe partea de sunet.

Am putea spune că avem unul dintre cele mai puternice telefoane mobile din programul Android One. În general, companiile mizează pe telefoane low-cost sau mid-range (cu excepția Nokia / HMD Global ce a ales Android nativ by default pe toată gama de terminale).

Este interesant că LG a promis un preț excelent. Singura limitare o văd în dreptul memoriei interne, Qualcomm Snapdragon 835 + 4 GB RAM ar trebuie să fie suficient pentru a rula orice aplicație sau joc din Google Play. Mă rog, nici bateria de 3000 mAh nu face pereche prea bună cu rezoluția și dimensiunea ecranului.

În rest, aș spune că avem o propunere solidă. Mai ales dacă costul de comercializare s-ar desfășura în jurul a 400 euro / aprox. 1800 – 1900 lei. Trebuie să punctez că LG nu a scăpat nimic legat de preț, iar telefonul îl voi vedea în cadrul IFA Berlin 2018. Aș spune că avem un prim pas în direcția corectă din partea sud-coreenilor.

Sursa: GSMarena.com

Categorii: telefoane-mobile
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site și notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.