Notebook

Acer rulează o campanie ce amintește direct de cea a ASUS, rivalul său direct. Aproape că te vei ruga ca produsul să se defecteze, iar tu să primești laptopul reparat + valoarea sa (fără TVA în cazul persoanelor juridice). 

Ce înseamnă ”Reliability Promise”?

Este garanția pe care compania taiwaneză o oferă în cadrul unor produse din gama profesională. Cumperi un produs din listă până la 31 decembrie 2016, îl înregistrezi pe pagina pregătită de Acer în acest scop.

Timp de 1 an de zile, în caz de defecțiune îl primești reparat + prețul integral pentru persoanele fizice, prețul fără TVA pentru persoanele juridice.

Lista completă a produselor Acer ce beneficiază de ”Reliability Promise”;

O găsiți aici.

În această listă găsiți laptopurile Acer TravelMate, stațiile de lucru Veriton, monitoarele Acer B6 și proiectoarele video P5 și P7, laptopul convertibil Acer Aspire R7 cu Windows 10 Pro și modele din seriile Acer Aspire Switch.

Dacă cumpărați un Acer din listă sau aveți un prieten care face asta, nu uitați să-l înregistrați în platforma dedicată, în maxim 30 de zile de la data inscripționată pe bonul fiscal.

Este o mișcare inspirată, dar de obicei în astfel de promoții sunt prinse exact produsele care și-au dovedit fiabilitatea în timp. Ar fi cu adevărat interesant dacă ar face mișcarea spre gamele entry sau mid.

Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site și notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.