Maguay eXpert Book 3G Altro – prezentare

/
/
12 feb. 11
/
Mai întâi o să vă vorbesc despre acest notebook şi într-un alt articol despre ssd-ul Kingston de 1,8 inch cu 128 GB ce-l are instalat. O serie de imagini le găsiţi în preview
Să vedem la repezeală care sunt datele tehnice:
– ecran TFT LCD de 13,3 inch cu rezoluţia de 1366×768 pixeli;
– procesor Intel Core 2 Duo tactat la 1,6 Ghz, memorie ram de 3GB;
– placă video integrată Intel Graphics Media Accelerator 4500 MHD, SSD Kingston de 128 GB;
– portabilitate oferită de Wi-Fi a/b/g/n, bluetooth 2.1 cu EDR, replicator de porturi cu două USB 2.0, VGA şi o mufă RJ45;
– baterie cu 3 celule de 3150 mAh, 1.7 kg, 21.8 mm grosime;
– sistem de operare Windows 7 Home Premium;
Mai multe detalii pe siteul oficial
Un aport deosebit la viteza de operare a acestui laptop este dat de SSD-ul de la Kingston. 
I. Design – când desfaci laptopul din cutie eşti întâmpinat de o carcasă lucioasă, neagră pe care tronează logoul eXpert Book Altro. Ecranul de 13,3 inch LCD este înconjurat de o muchie subţire argintie. Culoarea respectivă este întâmpinată şi la partea inferioară, inclusiv la tastatură. Butonul de power este poziţionat în partea dreaptă şi necesită o atingere ceva mai serioasă ca să pornească. La baza displayului se află trei leduri de notificare cu privire la Wi-Fi, baterie şi procesor. Pe lateral atât în zona inferioară cât şi la stânga sau dreapta nu o să daţi de niciun conector. Pe spate sunt poziţionate: mufa pentru încărcător şi portul replicator, HDMI, jackul de 3,5 mm pentru căşti şi un port usb 2.0. Aş zice că este de un minimalism dus la maxim. 
II. Ecran şi sunet – ecranul nu este LED ca la notebookurile mai noi, dar are un contrast decent. Nu este recomandat în lumină puternică producându-se acel efect de tip oglindă. Boxele sale sunt dispuse în apropierea contactului dintre ecran şi tastatură, se aud bine şi jackul de 3,5 mm dă un sunet de calitate. Are integrată tehnologia HD audio. Interesant că dacă îl rotiţi, Maguay eXpert Book Altro 3G ştie şi trece de la modul landscape la portait. Păcat că nu are şi un display de tip touch căci ar fi înlocuit chiar şi o tabletă. 
III. Tastatură şi touchpad – tastatura aş zice că este ok, deşi presupun că se putea un pic mai bine. Tastele răspund „atacului” degetelor însă aş fi preferat o soluţie care să aibă un joc mai mic, mai tari. În fine ceea ce mie îmi displace s-ar putea să vă convină vouă. Touchpadul este clar delimitat, clasic şi integrează şi un cititor de amprente. 
IV. Performanţe – este un portabil uşor care nu are ca principală sarcină rularea de jocuri de ultimă generaţie şi nici accesarea de aplicaţii complexe. Se descurcă foarte bine la browsing, vizionat de filme, lucrul pe documente office. Cu un SSD Kingston porneşte foarte repede şi dacă vreţi o comparaţie cu acelaşi model dotat cu hdd „normal” de 120 GB vă recomand să citiţi un fel de comparativ pe laptopnews.ro
V. Autonomie – modelul pe care l-am avut eu a rezistat fără a fi în modul de conservare a energiei în jur de 2 ore – 2 ore şi jumătate. Bateria are trei celule. Probabil că dacă ar fi în modul de economisire ar ajunge la trei ore. 
Concluzii – este un notebook interesant, dar suma plătită pe el este destul de mare – 772 de dolari fără taxe. Era super tare în 2009, dar în 2011 trebuie să pluseze mult. V-aş da o recomandare, dar o găsiţi în partea dreapta a blogului. 
Galerie foto cu Maguay eXpert Book 3G Altro:
Categorii: Notebook
Cuvinte cheie:
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

ASUS ROG Zephyrus G14 și ASUS ROG Zephyrus G16 sau cum arată ofensiva ASUS pe segmentul de gaming la început de 2026 (când ajung în România)

ASUS a prezentat două laptopuri de gaming pe care vor miza în 2026. Mă refer aici la ASUS ROG Zephyrus G14 și ASUS ROG Zephyrus G16.

ASUS Zenbook A16 și Zenbook A14 în ediții actualizate sau cum arată cele mai performante laptopuri cu procesor Qualcomm Snapdragon X2 Elite Extreme din 2026

La evenimentul de pre-brief de la Amsterdam ni s-a spus de către echipa ASUS că Zenbook A16 și Zenbook A14 sunt cele mai performante laptopuri cu hardware Qualcomm, din ce va fi lansat pe parcursul anului 2026.

ASUS Zenbook Duo UX8407AA 2026 – hands-on (până la Intel Core Ultra X9 Series 3 și 2 ecrane OLED de 14 inci cu rezoluție 3K etc)

Am avut ocazia să-l văd la lucru pe ASUS Zenbook Duo 2026 în cadrul unui pre-brief desfășurat în Amsterdam, la început de decembrie. Între timp, noul laptop axat pe partea de productivitate a fost lansat și îi cunoaștem specificațiile, iar impresiile mele inițiale sunt grupate în articolul de față.