Mazda 3 a ajuns la cea de-a patra generație, primul model fiind lansat în 2003. De atunci și până acum, acest model a devenit unul de mare importanță în gama constructorului nipon, fiind vândute până la sfârșit de 2018 mai bine de 6 milioane de unități.

Așadar, Mazda 3 2019 nu are o sarcină ușoară. Trebuie să atingă cel puțin nivelul celorlalte generații, cu toate că în mod sigur speranțele companiei sunt și mai ridicate. Important este însă cât de înalte sunt așteptările clienților și dacă Mazda 3 2019 le va satisface. Nu mă pot pronunța în numele altora, așa că mai departe puteți citi impresiile mele, după 3 zile de test.

Specificații pentru Mazda 3 2019 Skyactiv-D116 AT Plus

Specificatii Mazda 3 2019 Skyactiv-D116 AT Plus

Design exterior și interior

Încă de la lansarea primei generații CX-5 direcția de design a fost clară pentru Mazda. Kodo – Soul Of Motion este sloganul după care designerii se ghidează în trasarea liniilor caroseriei oricărui model Mazda actual.

Și cea de-a treia generație Mazda 3 a primit tratamentul Kodo, așa că ultimul exponent al clasei compacte de la Mazda trebuia să scrie mai departe povestea. Din punctul meu de vedere și doar după ce am văzut mașina în realitate, pentru prima oară la prezentarea europeană, noul design Mazda 3 merită aplauze.

Credeți-mă că doar admirând pe viu acest model îl poți aprecia cu adevărat. Este impresionant să vezi cât de simplu este totul, de cât de puține linii și muchii a fost nevoie spre a desena această caroserie. Suprafața vitrată este redusă la minimum, linia geamurilor laterale urcă mult către spate, unde se dorește crearea unui aspect de coupe.

Tocmai această zonă cu mai multă tablă decât geamuri este cea care pare în poze ușor ciudată. Însă în realitate nimic nu pare forțat aici, totul este pe cât se poate de natural.

Luneta este și ea foarte îngustă și, alături de geamurile spate extrem de mici, aduce prima problemă pentru Mazda 3 2019: vizibilitaatea către zona spate. Dacă prin lunetă tot mai vezi câte ceva, în zona montantului C, vizibilitatea 3 sferturi spate (cum se mai spune) este către zero. Foarte greu să ieși cu spatele dintr-un loc de parcare oblic sau perpendicular. Doar camera de marșarier te poate ajuta atunci, însă pe ecran îți este afișat mesajul ”nu te baza doar pe ceea ce vezi pe ecran” (ceva de genul ăsta). Atunci înseamnă că am nevoie de un copilot, care eventual să stea afară din mașină.

În fine, mergem mai departe și vorbim puțin și despre zona frontală. Aici, faruri înguste, ce vor parcă să treacă nevăzute, și o grilă mare, deja semnătură Mazda. Lipsesc chiar și proiectoare de ceață, orice element care ar fi putut strica desingul minimalist a fost lăsat la o parte.

Ce nu mi-a plăcut la partea frontală este lipsa luminilor de zi cu LED. Cea mai ieftină Mazda 3 2019 costă aproape 20.000 de Euro cu TVA. Cred că în banii ăștia puteau fi aduse lumini de zi cu LED, care schimbă radical aspectul frontal al oricărei mașini. Când designul este prioritar, precum la Mazda 3 2019, mă așteptam să nu lipsească luminile cu LED.

În rest, în echiparea Plus, Mazda 3 2019 vine cu jante pe 18 inch, în timp ce versiunea de bază propune jante de aliaj pe 16 inch.

Deschidem portiera față și suntem întâmpinați de un interior în total acord cu exteriorul. Simplitate, linii care curg natural pe partea superioară a bordului, îmbrăcat parțial în piele ecologică. Zone clar delimitate de control, și, tot mai des întâlnite și la modă, elemente de decor sub forma unor linii ce unesc aeratoarele față din dreapta.

Ecranul de 8.8 inch al sistemului de infotainment are parte de locul lui pe bord și nu pare neapărat doar o tabletă fixată în mod artificial acolo. Display-ul este foarte ușor de văzut, are un aspect foarte wide și nu încurcă deloc vizibilitatea către față.

Comenzile climatizării automate pe două zone sunt bine amplasate, la îndemână și ușor de văzut. Mai jos, pe tunelul median, avem o mică zonă de depozitare unde poți pune smartphone-ul, urmată de două suporturi de pahar acoperite de un capac.

Mai departe găsim levierul cutiei de viteze, în spatele căruia este zona de comandă a sistemului de infotainment, cu joystick-ul și butoanele scurtături ce aduc imediat aminte de BMW iDrive. Nu doar ca aspect, ci și ca manevrare. Există și rotiță dedicată pentru controlul volumului instalației de sunet.

Ce este absolut impresionant este calitatea construcției. Interiorul unei Mazda 3 2019 poate fi trecut cu foarte mare lejeritate în clasa premium. Totul este foarte bine finisat, cu maximă atenție la detalii, iar materialele sunt de cea mai bună calitate. Pielea moale de pe bord, pe fețele de uși, pe cotieră și pe tunelul median, creează o impresie de lux. La fel și plasticul lucios din zona schimbătorului, care, însă, este predispus la zgârieturi și necesită atenție mare.

Designul asemănător cu al unui coupe aduce minusuri și la capitolul spațiu interior. În față nu este nici cea mai mică problemă, spațiu este destul pe orice direcție. Scaunele și volanul au reglaje ample, așa că oricine va gași poziția ideală de codus. La șofer lipsește reglajul lombar, dar avem reglaj pe înclinare al șezutului. Practic, partea frontală a șezutului poate fi ridicată spre a oferi o poziție cât mai confortabilă și în același timp sportivă.

În spate însă, locul este înghesuit. În Mazda 3 2019 spațiul este limitat pe orice direcție, iar această senzație este amplificată de geamurile ce urcă mult către plafon. Persoanele mai scunde, dar mai ales copiii vor avea dificultăți în a vedea prin geamurile laterale.

Portbagajul este și el micuț, cu doar 334 litri nu poate fi numit suficient în clasa compactă. Bancheta poate fi rabatată asimetric, dar astfel nu se creează o suprafață plană, ci apare un mic prag. Cel puțin la fel de deranjant este și pragul foarte înalt de încărcare.  Haionul este mic, deschiderea la fel, așa că introducerea obiectelor voluminoase sau grele se poate dovedi o adevărată provocare.  

Motor și cutie de viteze

Mazda 3 2019 poate fi comandată pentru moment doar în compania a două motoare. Unul pe benzină de 2 litri cu 122 CP, celălalt diesel, de 1.8 litri și 116 CP. Ambele pot fi cuplate la o trasnmisie manuală sau automată, ambele cu 6 trepte.

Eu am condus o Mazda 3 2019 Skyactiv-D116 AT, adică dieselul 4 în linie cu cilindree de 1759 cmc, cu 116 CP la 4000 rpm și cuplu maxim de 270 Nm între 1600 și 2600 rpm. Motorul nu este rău, fiind suficient de rafinat după ce se încălzește, căci la rece sună ceva cam rugos. Trage bine pe o plajă largă de turații, dar nu-l simți tocmai potrivit pentru această mașină.

Motivul este că la cum stă pe șosea Mazda 3 2019, la cum arată și cum te simți la volanul ei, ți-ai dori cu siguranță mai multă putere. Nu doar atât, ci și un sunet mai incitant. Per total, un motor pe benzină de cel puțin 150 CP ar fi recomandat pe Mazda 3 2019.

Motorul face pereche bună cu cutia de viteze automată cu 6 trepte. Deși este una clasică, cu convertizor de cuplu, cutia schimbă rapid, fără șocuri și este foarte intuitivă. Se adaptează bine stilului de șofat, nu am simțit niciodată nevoia de a trece în mod manual. Poți face asta prin intermediul levierului, dar nu există padele la volan.

Ce nu mi-a plăcut la cutia de viteze a fost etajarea ei. Este foarte scurtă, în consecință rularea pe autostradă se face cu mult zgomot de la motor. La 130 km/h turometrul arată în treapta a șasea nu mai puțin de 3000 rpm. Mult pentru un diesel!  

Ținută de drum, performanțe și consum

Dacă acum ceva vreme Honda era considerată BMW-ul din Japonia, eu cred că de câțiva ani Mazda poate prelua lejer acest statut. Asta fiindcă mai toate modelele Mazda pe care le-am condus pun accentul pe dinamică, pe plăcerea condusului.

Mazda 3 2019 nu doar că se încadrează perfect în gamă din acest punct de vedere, dar este chiar una dintre cele mai dinamice mașini de clasă compactă. Trenul de rulare este setat ferm, suspensia destul de rigidă, dar nu pe atât încât să devină inconfortabilă la drumurile lungi. Este un bun compromis între sportiv și confrot, cu mai multă aplecare spre partea dinamică.

Mulți pasionați ai mărcii au fost dezamăgiți de renunțarea la suspensia independentă pentru puntea spate. Am fost atent la comportamentul acesteia, mă așteptam să apară ceva probleme la limită de acolo, dar, total surprinzător, Mazda 3 2019 se așează perfect pe curbe, la fel și când vine vorba despre oscilații transversale. Pe toate le ține bine în frâu, așa că nu prea sunt motive de îngrijorare în ceea ce privește puntea spate.

Direcția exactă, bine asistată, contribuie și ea din plin la senzația de control și la plăcerea de a conduce. Dacă am fi avut parte și de o motorizare mai puternică, mai în ton cu trenul de rulare, totul ar fi fost genial.

Tocmai din cauza motorizării nici performanțele nu au cum să fie ridicate. Mazda 3 2019 cu motorizarea Skyactiv-D116 și cutie automată accelerează până la 100 km/h în 12.1 secunde, nimic de lăudat aici. Cu același motor, dar cu transmisie manuală, accelerația 0-100 km/h durează 10.3 secunde, așa că poate ar fi indicată cutia manuală în combinație cu motorul diesel.

Reprizele sunt decente, mai ales din cauza etajării scurte a treptelor de viteză. Până la 100 – 110 km/h nu aș spune că sunt probleme, totuși nimic care să te ducă cu gândul la o mașină sport. Nici pe departe.

Viteza maximă este ok, 192 km/h nu putem spune că-i puțin la un motor de 116 CP.

Consumul mediu de motorină anunțat după standardul de testare WLTP este de 5.7 l/100 km. Eu am reușit să obțin un 6.1 l/100 km după ce am mers destul de mult timp într-un ritm sportiv, dinamic. Asta înseamnă că cifrele oficiale nu sunt deloc departe de adevăr, mai ales acum când norma de test este una mai realistă. Cert este că 6 l/100 km nu-i rău dacă amintesc cum am stors de multe ori tot ce putea oferi motorul.

Tehnologie și siguranță

Mazda 3 2019 propune standard suficient de multă tehnologie, mare parte fiind reprezentată de sisteme de asistență și siguranță. Pe partea de confort, în standard sunt destule, dar, pe de altă parte, nu sunt oferite unele echipamente pe care le-aș fi văzut obligatorii la o mașină compactă cu preț de plecare de aproape 20.000 Euro.

Vreau să spun că varianta standard de Mazda 3 2019 nu aduce climatizare automată, scaune încălzite sau oglindă electrocromă, ce vin la versiunea Plus. Standard, printre cele mai importante echipamente, pe Mazda 3 2019 avem: jante aliaj 16 inch, semnalizatoare și stopuri cu LED, oglinzi reglabile, încălzite și rabatabile electric, Head-Up Display cu laser, aer condiționat manual, geamuri electrice față și spate, sistem infotainment cu ecran de 8.8 inch și sistem de navigație integrat, centru de comandă HMI, recepție digitală AM/FM, compatibil Apple CarPlay și Android Auto ș.a.

Nivelul de echipare Plus adaugă climatizare automată pe două zone, sistem de acces și pornire Keyless, jante aliaj pe 18 inch, scaune față, volan și parbriz (doar în zona ștergătoarelor) încălzite, cameră video marșarier, oglinzi exterioare și cea interioară electrocrome.

Sistemul de infotainment este unul complet schimbat la Mazda 3 2019 față de oricare Mazda. Display-ul cu diagonala de 8.8 inch este foarte wide, are o rezoluție ridicată și este lizibil în orice condiții. Nu este de tip touchscreen, sistemul putând fi operat doar prin intermediul joystick-ului și al butoanelor de lângă el. Acest sistem de control poartă denumirea de HMI (Human Machine Interface) la Mazda.

Galerie cu capturi de ecran din sistemul de infotainment de pe Mazda 3 2019:

Opțiunile din sistemul de infotainment sunt grupate în cinci meniuri principale: Information, Entertainment, Communication, Navigation și Settings. În fiecare dintre aceste meniuri sunt submeniuri și sub categorii, mai multe sau mai puține, în funcție de situație. Meniul Settings este cel mai aglomerat în opțiuni, aici fiind multe setări pe care le poți face pentru sistemele de asistență și intervenție, pentru cele de siguranță, vehicul, afișaj, sunet și sistem.

Totul rulează fără lag, comenzile sunt preluate prompt, meniurile sunt logic structurate, destul de intuitive. Aș spune că necesită doar câteva minute de obișnuință, apoi te descurci fără probleme în a găsi tot ce oferă acest sistem.

Panoul de bord la Mazda 3 2019 este din standard compus dintr-un afișaj digital central cu ecran color și două ceasuri analogice, dintre care unul cu două indicatoare. Dispaly-ul din centru nu permite o personalizare avansată a informațiilor ce pot fi afișate, fiind doar două moduri principale de afișare a vitezei, cu mai multe detalii în centru.

Pe marginile vitezometrului poți schimba modul de afișaj și ce informații apar, dar cam atât. Mi-ar fi plăcut să ai parte de o personalizare mai avansată a acestui afișaj.

Sistemul Head-Up Display este standard pe Mazda 3 2019.

Sistem HUD Mazda 3 2019 Skyactiv-D116 AT Plus

Aduce cele mai importante informații direct în câmpul vizual al șoferului, fără însă a fi intruzive. Ai parte de viteza de deplasare, de viteza maximă pe acel sector de drum, de anumite restricții (depășirea interzisă, de exemplu), de informații de la navigație sau de la sistemul audio.

Pe partea de siguranță, Mazda 3 2019 vine din echiparea Standard cu multe sisteme. Există airbaguri frontale și laterale față, airbaguri cortină față și spate, airbag genunchi șofer, sistem monitorizare presiune pneuri, senzori de lumină și de ploaie, senzori parcare spate, sistem de aistență la plecarea din pantă, sistem G-Vectoring Control Plus (GVC+), asistent inteligent de frânare în oraș cu detecție inclusiv pentru pietoni (SCBS), sistem monitorizare unghi mort (BSM), sistem de alertă la traficul din spate (RCTA), sistem asistență menținere bandă (LKAS), pilot automat adaptiv (MRCC), sistem inteligent de asistență la viteză (ISA), sistem inteligent de frânare (SBS), sistem recunoaștere semne trafic (TSR), sistem control automat fază lungă (HBC), sistem alertă șofer (DAA), sistem de apelare E-Call.

Pe partea de siguranță poți bifa suplimentar pachetul Safety (disponibil doar în combinație cu pachetele Sound – sistem audio Bose și Style – lumini diurne LED, faruri adaptive LED, alte elemente decorative, padele pe volan pentru cutia automată). Pachetul Safety adaugă sistem de monitorizare video la 360 de grade, sistem de alertă șofer cu cameră, sistem alertă trafic față, sistem alertă trafic spate cu asistent inteligent de frânare și asistent trafic și croazieră.

Preț

Mazda 3 2019 Skyactiv-D116 AT Plus – de la 25.790 Euro cu TVA. Mașina testată de noi nu a mai bifat niciun pachet de echipamente opționale, doar vopseaua metalizată specială Gri Machine a venit în plus. Aceasta adaugă 540 de Euro cu TVA la prețul final.

Ciudat este modul în care poți adăuga echipamente opționale. Există doar pachete extra, dar unele nu pot fi comandate solitar. Adică, pachetul Safety și pachetul Luxury le poți lua doar dacă adaugi ambele pachete Sound și Style. La versiunea sedan Mazda 3 2019 pachetele opționale sunt și mai greu de adăugat unul câte unul.

Concluzii

Mazda 3 2019 a mizat cam totul pe design, calitatea de fabricație, modul în care se simte șoferul la volan și pe sistemele de asistență și siguranță. Pe niciuna dintre aceste direcții nu a greșit: mașina arată extrem de bine atât la exterior, cât și la interior, calitatea asamblării, a finisărilor de detaliu și a materialelor este la nivel premium, ținuta de drum și poziția la volan sunt exemplare, iar sistemele de asistență și siguranță sunt foarte multe încă de la echiparea Standard.

Sistemul de infotainment a primit un binemeritat upgrade. Ecranul este mare, totul rulează optim, iar comenzile prin sistemul de control HMI sunt intuitive.

Deocamdată nu poți comanda o Mazda 3 2019 decât cu un motor pe benzină și unul diesel, fiecare cu cutie manuală sau automată. Oricare dintre aceste combinații nu se ridică la nivelul trenului de rulare, ce ar fi trebuit combinat cu ceva mai multă putere.

Prețul minim pentru o Mazda 3 2019 este de aproape 20.000 de Euro, iar în acest cost nu sunt aduse echipamente precum climatizarea automată, faruri diurne cu LED, scaune încălzite sau altele asemenea. Este drept că primești standard alte opțiuni pentru care probabil te-ai fi așteptat să plătești extra (HUD, pilot automat adaptiv și multe alte sisteme de asistență), dar oricum mi se pare ciudat modul de alegere al echipamentelor standard, dar și posibilitatea de a adăuga opțiuni. Acestea sunt disponibile doar sub formă de pachete (nimic neobișnuit pentru mărcile asiatice), iar unele pachete nu pot fi comandate solitar, ci depind unul de celălalt. 

Eu aștept cu mare interes lansarea Mazda 3 cu revoluționarul motor Skyactiv-X, ce va aduce mai multă putere și, dacă totul va fi precum promisiunile, cu un consum redus, la pachet cu tracțiune integrală.

Până atunci, vedem cele mai importante puncte pro și contra pentru Mazda 3 2019 Skyactiv-D116 AT Plus:

PRO

  • design unic, calitate înaltă a construcției, cu materiale și finisări demne de clasa premium;
  • ținută de drum extrem de dinamică, cu o direcție excelentă;
  • scaune față confortabile, cu reglaje ample ce-i permit șoferului o poziție ideală de condus;
  • multe sisteme de siguranță și asistență direct în echiparea Standard;
  • sistem de infotainment modern, cu meniuri structurate logic, ce rulează perfect.

CONTRA

  • vizibilitate redusă către zona spate;
  • spațiu restrâns pe banchetă, capacitate mică a portbagajului și prag înalt de încărcare;
  • preț de bază ridicat pentru versiunea Standard (include multiple sisteme de asistență, siguranță și confort, în același timp lipsesc alte echipamente), opțiuni disponibile doar sub formă de pachete, ce pot fi alese doar unul în combinație cu altul.