Hardware

MediaTek a lansat procesorul de buget MediaTek Helio P22, primul din gama sa realizat pe un proces de fabricaţie de 12 nm FinFET.

Noul procesor este format din 8 nuclee Cortex-A53 tactate la 2.0 GHz, PowerVR GE8320 GPU tactat la 650 MHz, recunoaşte camere foto duale de până la 13 + 8 megapixeli sau camere foto simple de până la 21 megapixeli, integrează tehnologia MediaTek Imagiq 2.0 utilă pentru a realiza fotografii mai clare, o nouă unitate hardware CCU (Camera Control Unit) şi oferă suport pentru 4G VoLTe / ViLTE, 4G WorldMode, CDMA, GPS, Glonass, Beidou, Galileo, Bluetooth 5.0 şi Wi-Fi a/b/g/n/ac.

MediaTek Helio P22 recunoaşte ecrane cu o rezoluţie maximă de 1600 x 720 pixeli, poate utiliza până la 6 GB RAM LPDDR4X, vine cu capacităţi AI (de exemplu Face ID) şi este compatibil cu tehnologia MediaTek NeuroPilot.

Procesorul se află deja în etapa de producţie, astfel că primele smartphone-uri cu MediaTek Helio P22 le-am putea vedea din vara acestui an.

Sursa: fonearena.com

Categorii: hardware
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.