Meizu M3X – smartphone mid-range cu port USB Type-C şi cameră foto de 12 megapixeli

/
/
30 nov. 16
/

Meizu a organizat astăzi în China un eveniment de anvergură pentru lansarea a două noi telefoane inteligente. Dacă primul şi cel mai important este Meizu Pro 6 Plus despre care am scris într-un articol anterior, cel de-al doilea este Meizu M3X şi va fi cu siguranţă un terminal cu priză la public.

În primul rând avem un design total diferit comparativ cu ce am fost obişnuiţi până acum de Meizu, iar noile linii par mai tinereşti, mai actuale, mai efervescente. Parcă am vedea o relansare a brandului prin cele două noi smartphone-uri.

meizu-m3x-7

În al doilea rând Meizu M3X dispune de un pachet hardware foarte potent şi de o cameră foto de 12 megapixeli cu senzor Sony IMX386 despre care producătorul a afirmat că s-a lucrat intens, iar performanţele vor fi pe măsură.

În al treilea rând vorbim de noul Flyme OS 6.0 bazat pe Android 6.0 Marshmallow mult mai dinamic şi mai intuitiv, iar în al patrulea rând avem preţurile destul de competitive:

  • 3 GB RAM + 32 GB spaţiu de stocare – 245 dolari;
  • 4 GB RAM + 64 GB spaţiu de stocare – 290 dolari.

meizu-m3x

Specificaţii complete pentru Meizu M3X:

  • display IPS de 5.5 inch cu rezoluție FullHD (1920 x 1080 pixeli) protejat cu sticlă Corning Gorilla Glass 4;
  • procesor MediaTek Helio P20 de tip octa-core, Mali-T880MP2, 3 / 4 GB RAM, 32 / 64 GB spațiu de stocare, fără slot pentru cardurile microSD;
  • Android 6.0 Marshmallow cu Flyme OS 6.0;
  • dual-sim, 4G cu viteze de până la 300 Mbps în download, Wi-Fi ac, dual-band, Wi-Fi direct, hotspot, bluetooth 4.1, A-GPS, GLONASS, USB Type-C, jack de 3.5 mm, scanner de amprentă;
  • 12 Megapixeli cu senzor Sony IMX386, deschidere f/2.0, PDAF, flash dual-LED, filmează 4K la 30 fps, cameră frontală de 5 Megapixeli cu f/2.0;
  • baterie de 3200 mAh cu încărcare rapidă, 165 gr. și 7.4 mm grosime.
Sursa: gizmochina.com
Categorii: Smartphone
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Smartphone-urile din seria HONOR 700 primesc un ecran pe spate, acolo vor fi afișate și informații legate de ritmul cardiac și nivelul de oxigen din sânge

HONOR a prezentat designul pe care smartphone-urile din seria 700 îl vor avea. Discutăm despre trei smartphone-uri: HONOR 700, HONOR 700 Pro și HONOR 700S.

Cele mai bune oferte la telefoane mobile HONOR în luna cu Black Friday 2026 – Altex, eMAG, Orange și Vodafone

HONOR a adus mai multe telefoane mobile la ofertă, iar detaliile aveți în rândurile următoare. Sunt produse din categorii diverse, de la vârful de gamă Honor Magic 8 Pro și până la entry level-ul Honor Magic M8 Lite.

Bursa zvonurilor: OPPO Find X10 Ultra ar fi fost anulat

2026 aduce o nouă practică în piața de smartphone-uri premium. Companii cu renume sunt nevoite să renunțe din mers la dezvoltarea și lansarea unui smartphone de top. A fost cazul lui Xiaomi cu Xiaomi 18 Ultra, iar acum pe listă ar fi intrat și OPPO cu OPPO Find X10 Ultra.