Smartphone

Producătorul chinez Meizu a lansat în ţara sa natală un nou smartphone de buget: Meizu M5. Telefonul adoptă o estetică destul de comună cu corp de tip unibody, construcţie din policarbonat şi o gamă variată de culori: verde, albastru, alb, negru şi auriu.

Meizu M5 dispune de un display HD, noul procesor MediaTek MTK6750, 2 / 3 GB RAM, 16 / 32 GB spaţiu de stocare, cameră foto de 13 megapixeli cu PDAF, conectivitate 4G şi VoLTE şi o baterie de 3070 mAh. Din nefericire pentru cei interesaţi, Meizu M5 utilizează ca sistem de operare Yun OS, sistem dezvoltat de către AliCloud, subsidiară a Alibaba Group.

Preţurile vor fi foarte competitive în China:

  • Meizu M5 versiunea cu 2 GB RAM + 16 GB spaţiu de stocare la 103 dolari;
  • Meizu M5 versiunea cu 3 GB RAM + 32 GB spaţiu de stocare la 132 dolari.

meizu-m5

Specificaţii complete pentru Meizu M5:

  • display IPS de 5.2 inch cu rezoluție HD (1280 x 720 pixeli), contrast ratio de 1000:1 şi protecţie cu sticlă curbată 2.5D;
  • procesor MediaTek MTK6750 tip octa-core, ARM Mali-T860 GPU, 2 / 3 GB LPDDR3 memorie RAM, 16 / 32 GB spațiu de stocare + suport pentru card microSD de până la 128 GB;
  • Flyme OS 5.5 bazat pe YunOS;
  • 4G, VoLTE, dual-sim, Wi-Fi a/b/g/n/ac, bluetooth 4.1, port USB Type-C, jack de 3.5 mm, A-GPS și GLONASS, radio FM, scanner de amprentă;
  • cameră foto de 13 megapixeli cu PDAF, LED flash, deschidere f/2.2 și cameră frontală de 5 megapixeli cu deschidere f/2.0;
  • baterie 3070 mAh cu încărcare rapidă, 8.15 mm grosime şi 138 g. greutate.

meizu-m5-9

Sursa: gizmochina.com