Meizu Pro 5 – smartphone foarte puternic cu valenţe de best-buy

/
/
23 sept. 15
/

Meizu a lansat astăzi unul dintre cele mai complete smartphone-uri ale anului: Meizu Pro 5. Dacă din punct de vedere hardware putem spune că poate rivaliza cu orice telefon existent la ora aceasta pe piaţă, la nivel de design putem afirma că aduce “puţin” cu iPhone 6.

Meizu Pro 5 este construit în totalitate din metal, dispune de conectivitate LTE cu viteze de până la 300 Mbps în download, port USB Type-C înzestrat cu încărcare rapidă a bateriei (de la 0 la 65% în doar 30 minute), cameră foto de 21 megapixeli cu senzor Sony IMX230 ce poate filma în format 4K la 120fps şi 30 fps, Hi-Fi 2.0 şi un display de 5.7 inci cu sticlă curbată 2.5D.

Meizu Pro 5 25

Meizu Pro 5 utilizează procesorul Exynos 7420 prezent deja pe smartphone-uile de top Samsung, iar acest lucru se simte şi în testele sintetice publicate de Meizu. Conform acestora, Meizu Pro 5 scoate în AnTuTu 77768 puncte, în timp ce în GFXBench a obţinut 49 Fps. Noul terminal Meizu va putea fi achiziţionat începând cu 12 octombrie la 439 dolari (versiunea cu 3 GB RAM şi 32 GB memorie internă), respectiv 486 dolari (versiunea cu 4 GB RAM şi 64 GB memorie internă).

Meizu Pro 5

Specificaţii complete pentru Meizu Pro 5:

  • display Super AMOLED de 5.7 inci cu rezoluție FullHD / 1920 x 1080 pixeli, protejat cu sticlă curbată 2.5D, raport ecran-corp de 73.3% şi o densitate a pixelilor de 386 ppi;
  • procesor Exynos 7420 de tip octa-core pe arhitectură big.LITTLE cu  4 x ARM Cortex-A57 la 2.1 GHz și 4 x ARM Cortex-A53 la 1.5 GHz, Mali-T760 GPU, 3 / 4 GB RAM, 32 / 64 GB spațiu de stocare şi suport pentru card microSD de până la 128 GB;
  • Android 5.1 Lollipop cu Flyme OS 5.0;
  • dual-sim (2 x nanoSIM), 4G cu viteze în download de până la 300 Mbps, VoLTE, Wi-Fi a/b/g/n/ac, dual-band, bluetooth 4.1, port USB Type-C, jack de 3.5 mm, A-GPS, GLONASS, Beidou, Hi-Fi 2.0;
  • 21 Megapixeli, senzor Sony IMX230, autofocus pe bază de laser, flash dual-LED, filmează 4K cu 30/120 fps, cameră frontală de 5 Megapixeli ce filmează la 1080p cu 30 fps;
  • baterie de 3050 mAh cu încărcare rapidă a bateriei, 168 gr. și 7.5 mm grosime.
Sursa: meizu.com
Categorii: Smartphone
Cuvinte cheie: Meizu, Meizu PRO 5, smartphone
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Un amendament introdus de Comisia Europeană schimba radical regulile pentru smartphone-uri şi tablete (acestea nu vor mai trebui să aibă baterii uşor de înlocuit din 2027)

Comisia Europeană a votat în 2023 o directivă care prevede ca din februarie 2027 toate device-urile portabile să aibă baterii uşor detaşabile, adică unele care să poată fi simplu de înlocuit chiar de către utilizatori.

Orange YOXO şi-a lansat propriul program de buy-back pentru telefoane şi tablete (am făcut o simulare pe care am comparat-o cu Flip.ro şi a ieşit o diferenţă semnificativă)

Orange YOXO, serviciul de telefonie mobilă 100% digital, şi-a lansat propriul program de buy-back pentru telefoane şi tablete. Programul este dezvoltat împreună cu Recommerce, expert european în domeniu, alături de care YOXO a dezvoltat anul trecut și platforma de dispozitive recondiționate certificate, care respectă standardele europene de calitate.

REDMAGIC 11S Pro disponibil global – Snapdragon 8 Elite Gen 5, sistem de răcire AquaCore cu ventilator la 24.000 rpm integrat și baterie de 7500 mAh

Brandul de gaming al celor de la ZTE anunță astăzi disponibilitatea la nivel global pentru cel mai noi smartphone de gaming - REDMAGIC 11S Pro. Acesta propune o serie de noutăți pentru a asigura o experiență în jocuri dintre cele mai bune, iar prețul pe site-ul oficial pleacă de la 799 EUR pentru versiunea cu…