Diverse

Această informaţie nu este tocmai nouă, însă este una de actualitate în condiţiile în care AMD (Advanced Micro Devices) nu trece prin cele mai strălucite momente ale sale.

Conform unor surse neoficiale, Microsoft ar putea achiziţiona într-un viitor nu foarte îndepărtat cunoscutul producător de procesoare AMD. Situaţia financiară a companiei americane nu este una fericită, iar Microsoft ar putea profita de acest impas, mai ales că AMD este furnizorul de chipseturi pentru consolele din gama Xbox One şi pentru media playerele Zune.

Valoarea de piaţă Advanced Micro Devices este de 1.81 miliarde de dolari, iar achiziţia ei ar reprezenta un mic efort financiar pentru Microsoft în condiţiile în care aceasta are fonduri de rezervă în bănci de 95.3 miliarde de dolari. În plus această tranzacţie ar fi una strategică pentru Microsoft deoarece pentru fiecare procesor din Xbox One, Microsoft plăteşte către AMD câte 100 de dolari. Până acum au fost comercializate aproximativ 12.6 milioane de unităţi, ceea ce înseamnă că au fost plătite 1.26 miliarde de dolari către producătorul procesoarelor. Dacă vor achiziţiona AMD şi numărul vânzărilor vor continua la acelaşi nivel, amortizarea investiţiei ar putea fi realizată în câţiva ani.

amd_lonestar_campus_bizjournals1

Un alt avantaj pentru Microsoft ar fi disputa cu Sony din segmentul consolelor. Play Station 4 utilizează tot procesoare AMD, iar în condiţiile în care lupta se dă între cei doi giganţi, presimt că Microsoft nu va mai onora solicitările Sony. Japonezii ar putea trece totuşi la un alt procesor livrat de Intel, nVIDIA, ARM sau Imagination Technologies.

Momentan această informaţie este un zvon care trebuie privit cu un oarecare scepticism. Personal o văd ca o mişcare logică din partea Microsoft, dacă se confirmă problemele financiare ale celor de la Advanced Micro Devices.

Sursa: kitguru.net

Categorii: diversemicrosoft
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.