Software

Windows Phone a intrat în istorie drept unul dintre cele mai mari eşecuri ale producătorului american Microsoft. Chiar dacă ultimele smartphone-uri cu acest sistem de operare au fost produse în 2017, în disperarea de a scăpa de stocurile uriaşe, pe lângă reducerile de preţ masive, Microsoft a promis potenţialilor cumpărători şi update-uri de soft constante pe partea de securitate.

Timpul a trecut, iar la început de 2019 compania americană anunţă că aceste actualizări de securitate vor fi oprite pe 10 decembrie 2019. În aceste condiţii, Microsoft recomandă ultimilor utilizatori de Windows Phone rămaşi ca până la sfârşitul anului să treacă pe smartphone-uri cu iOS sau Android.

Deşi în anii anteriori se zvonea că Microsoft nu a renunţat la segmentul mobile şi că va reveni în forţă prin Surface Phone, se pare că investiţiile din spatele acestui proiect erau mult prea mari raportate la riscurile ulterioare. În ultima perioadă nu am mai auzit nimic despre intenţiile Microsoft legate de piaţa telefoanelor inteligente, semn că aceeaşi companie care lua în derâdere iPhone-ul în 2007 a renunţat (cel puţin pentru moment) de tot la această nişă.

Sursa: gsmarena.com