Telefoane Mobile

Este clar că Microsoft a renunţat la gama de smartphone-uri Lumia deoarece în ultimele luni nu au mai lansat nimic nou, iar vânzările se fac doar prin intermediul terminalelor prezentate anul trecut. Sunt sigur însă că Microsoft nu a renunţat la ideea de telefon inteligent cu Windows 10 şi sper ca în curând să ne surprindă plăcut.

Până atunci însă, compania americană a anunţat raportul financiar pentru ultimul trimestru din anul fiscal 2016 ( acesta a început la 1 iulie 2015 şi s-a încheiat la 30 iunie 2016 ). Conform acestui raport Microsoft a reuşit să comercializeze în cele 12 luni fiscale puţin peste 13.8 milioane de smartphone-uri Lumia şi 75.5 milioane alte terminale. Veniturile totale au fost de 4.2 miliarde de dolari, cu o scădere de 56% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut când au vândut 36.8 milioane smartphone-uri Lumia şi 126.8 milioane alte terminale.

Revenind la cele 13.8 milioane telefoane inteligente Lumia, ştim că în trimestrul întâi au comercializat 5.8 milioane unităţi, în al doilea au scăzut la 4.5 milioane, iar în cel de-al treilea au ajuns la un minim istoric de 2.3 milioane. Istoric? Să fim realişti. Recordul a rezistat doar un trimestru, deoarece în cel de-al patrulea şi ultimul pe 2016 au vândut nici mai mult, dar nici mai puţin de 1.2 milioane smartphone-uri Lumia. 1.2 milioane în 3 luni. Atât.

Nu vreau să fiu sarcastic, însă cam atât vinde Samsung într-un an în România.

Sursa: windowscentral.com

Despre autor

Editor la Gadget.ro din anul 2012, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 3T, Acer Aspire V3-571G și Nikon D3300.