Mio MiVue R30 Foto si Video

Mio lansează în țara noastră un nou gadget destinat înregistrărilor video din automobil. Mio MiVue R30 dorește să rezolve o problemă pe care și eu am întâlnit-o: fixarea dispozitivului atunci când doresc să-l folosesc, respectiv desfacerea camerei video pentru a nu atrage persoanele ”binevoitoare”, care m-ar putea lăsa cu un geam spart la mașină și fără cele de valoare din interiorul ei.

Nu este de glumă cu astfel de situații, întrucât am pățit acest lucru chiar în fața casei mele, când geamul lateral din dreapta a fost spart pentru un detector de radar pe care îl lăsasem la vedere, pe bord. Mai mare a fost deranjul cu înlocuirea geamului spart, decât valoarea acelui detector.

Mio MiVue R30

Să revenim la Mio MiVue R30. Această cameră video DVR se fixează pe oglinda retrovizoare din interiorul mașinii și astfel este mai greu de observat și nu atrage atât de tare atenția precum o cameră fixată pe parbriz cu ajutorul unei ventuze sau a altui sistem de prindere.

Mio MiVue R30 nu obstrucționează câmpul vizual și are dublă funcționalitate: oglindă și dispozitiv de înregistrare. În cel mai subțire punct al său, Mio MiVue R30 măsoară numai 9 milimetri grosime, iar ecranul LCD integrat are o diagonală de 4.3 inci.

Pe partea video, Mio MiVue R30 folosește un obiectiv cu senzor CMOS de 4 megapixeli cu diafragmă F 2.2 și sistemul optic format din șase elemente de sticlă. Înregistrarea se face la o rezoluție maximă Extreme HD 1296p (2304 x 1296 pixeli).

Mio MiVue R30

Câmpul vizual de 130 de grade garantează captarea unei arii largi din fața mașinii, iar pentru obținerea unghiului perfect de filmare, poziția obiectivului camerei poate fi ajustată pe o axă circulară de 360 de grade.

Siguranța la volan este asigurată prin sistemul de avertizare vizuală și sonoră a părăsirii benzii de circulaţie (LDWS), dar și prin senzorul G integrat, cu 3 axe, ce înregistrează direcţiile de deplasare pe o diagramă cu unde. Aceasta va indica punctul de provenienţă și forța unui eventual impact, chiar și în cazul unei coliziuni auto din spate. Mai mult, atunci când senzorul de șoc va depista o modificare bruscă a mișcării autovehiculului, Mio MiVue R30 va înregistra evenimentul, iar fișierul rezultat va fi protejat de ștergerile accidentale.

Mio MiVue R30 este disponibil în România la un preț recomandat de 749 de lei. Poate părea piperat, dar pentru modul în care se circulă (din păcate) în țara noastră și probabilitatea ca mașina să-ți fie spartă pentru un gadget lăsat la vedere, parcă nu mai sună chiar atât de rău. În fine, fiecare dintre voi veți decide dacă merită sau nu să investiți într-un astfel de dispozitiv.

Mio MiVue R30

Categorii: foto-video
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Darius Pană

Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Realme GT 2 Pro, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2, Canon EF-S 15-85 mm 1:3.5-5.6 IS USM și Canon EF 50mm 1:1.8 STM.