Produsele de gaming au început să vină din ce în ce mai des spre test. Avem în ultima perioadă multe review-uri publicate pentru astfel de electronice și alte câteva stau la rând spre a primi un material redactat.

Azi vedem la lucru un monitor ce promite multe, căci vine de la ASUS, unul dintre cei mai importanți producători de astfel de periferice. Fiind un produs de gaming, nu putea fi introdus în altă gamă decât cea ROG a companiei taiwaneze.

Specificații pentru monitorul de gaming ASUS ROG Strix XG32VQ

Specificatii monitor gaming ASUS ROG Strix XG32VQ

Design

Cutia în care vine ASUS ROG Strix XG32VQ este de dimensiuni  apreciabile. Asta fiindcă vorbim despre un monitor de 32 inch, care este și curbat. Nici greutatea pachetului nu este de neglijat, cu aproape 14 kg nu-i tocmai ușor de cărat.

Înăuntrul cutiei am găsit standul cu 3 picioare, un capac de plastic pentru piciorul de pe monitor, un capac de plastic ce poate acoperi zona de conectivitate, un cablu DisplayPort, adaptorul de alimentare cu energie electrică, cablul de alimentare și un manual de utilizare.

Mai toate produsele de gaming vor să atragă clienții printr-un design special, uneori chiar ieșit din tipare. ASUS ROG Strix XG32VQ face și el fix același lucru și trebuie să recunosc că i-a ieșit complet. Este cu siguranță unul dintre cele mai diferite monitoare pe care le-am văzut.

Foarte important de reținut este că ai nevoie de un birou mare pe care să-l așezi. Asta fiindcă vorbim despre o diagonală de 32 inch și despre un panel curbat, cu o rază 1800R. Pentru ca susținerea să fie corectă, standul cu 3 picioare este și el dimensionat corespunzător, adică se întinde pe o suprafață mare.

Nu voi insista cu multe cuvinte legate de aspect, vă las mai bine câteva poze ce grăiesc de la sine:

Aduc câteva detalii despre construcție și materiale. În bunul spirit ASUS mai nimic de reproșat pe aceste direcții, finisările fiind la un nivel înalt, iar calitatea plasticului foarte bună. Standul este din metal, iar tot ansamblul lasă o impresie de soliditate și calitate ridicată de fabricație.

Ecranul poate fi ajustat pe mai multe direcții, totul fiind extrem de simplu de executat. Doar duci cu mâna display-ul către direcția dorită, iar acesta rămâne fixat pe poziția în care oprești mișcarea.

Avem reglaj pe o înalțime de 10 cm, aplecare către față / spate de la -5 la 20 de grade și rotire în jurul axei de +/- 50 de grade.

Un mod inteligent de management al cablurilor este prezent pe ASUS ROG Strix XG32VQ. Zona de conectivitate este acoperită de un capac de plastic ce poate fi desfăcut ușor spre a avea acces aici. Cablurile pot fi apoi direcționate prin piciorul monitorului către zona posterioară, rămânând greu de observat.

ASUS ROG Strix XG32VQ este compatibil AURA Sync, iar asta înseamnă pe scurt că oferă un sistem de lumini RGB. Unul dintre modulele de iluminare ambientală este amplasat undeva la baza piciorului de susținere și proiectează lumina pe suprafața pe care este amplasat monitorul.

Mai avem o iluminare cu logo-ul ROG și o bandă circulară pe spatele monitorului, ce trimite culorile către zona posterioară, fiind proiectate pe peretele din spatele monitorului.

Tot sistemul de lumini poate fi controlat prin intermediul aplicației ASUS AURA Sync, ce pune la dispoziția utilizatorilor mai multe scheme de iluminare, multe dintre ele configurabile. Tot în cadrul aplicației poți să sincronizezi sistemul de iluminare între mai multe produse ASUS compatibile AURA Sync.

Imagine

Am stabilit deja că ASUS ROG Strix XG32VQ impresionează chiar înainte de a aprinde ecranul. Din fișa cu specificații înțelegem că ar trebui să o facă și apoi, iar despre asta ne vom dumiri din rândurile ce urmează.

Panelul de tip VA cu iluminare din spate WLED este curbat și are o diagonală de 31.5 inch, adică aproximativ 80 de cm. Rezoluția este una WQHD 2560 x 1440 pixeli, ce reușește să ofere imagini bine conturate, chiar mai bune decât te-ai aștepta de la o densitate a pixelilor de circa 93 ppi. Acesta este unul dintre primele semne că avem de-a face cu un display de bună calitate.

Trecem acum la culori, iar pentru a determina cât de corect sunt redate am apelat la un colorimetru și un software specializat. Înainte de a calibra monitorul am făcut un prim set de teste. Rezultatele au fost foarte bune, culorile redate cu setările din fabrică (în modul Racing din opțiunile GameVisual, care mi s-a părut cel mai natural dintre cele 8 disponibile) fiind în limita a ceea ce este considerat mai mult decât suficient. Avem un Delta E (dE) mediu de 3.1 după standardul dE94 și o deviație medie de 8.7 după standardul dE2000, cel actualizat:

Raport inainte calibrare monitor ASUS ROG Strix XG32VQ

După ce am recurs la o calibrare corectă a culorilor, am repetat testul, iar rezultatele au fost mai mult decât convingătoare. ASUS ROG Strix XG32VQ redă nuanțele cât se poate de corect, putând fi luat în considerare chiar și pentru editare foto de către pasionați. Avem un dE2000 mediu de doar 1.6 (orice valoare sub 3.0 este considerată de neobservat de către ochiul uman), cu o deviație maximă dE2000 de 2.4 în dreptul nuanței pastell-magenta:

Raport dupa calibrare monitor ASUS ROG Strix XG32VQ

Iată așadar că ceea ce este promis din fișa tehnică, anume o acoperire de 125% a spectrului sRGB este susținut și după testele mele (în grafic se observă că triunghiul negru depășește cu mult triunghiul portocaliu, ce delimitează spațiul de culoare sRGB):

Chiar și un ochi ceva mai antrenat poate observa calitatea imaginii oferite de ASUS ROG Strix XG32VQ fără a apela la alte teste, mai mult sau mai puțin relevante. Ideea este că avem parte de culori vii, poate ceva cam saturate în unele moduri GameVisual, dar nimic nu este anormal aici, fiindcă vorbim despre un monitor de gaming.

Contrastul este ridicat, o valoare nativă de 3000:1 nu are cum să nu fie de apreciat, iar luminozitatea maximă este și ea la cote suficient de înalte, cu 300 cd/mp. Negrul este foarte adânc, aproape perfect, iar iluminarea este distribuită uniform pe toată suprafața display-ului.

Fiind un monitor conceput special pentru gaming, era nevoie să-l punem la lucru și cu câteva jocuri. Aici, din nou, numai de bine. Rata de refresh de 144 Hz, precum și funcția FreeSync garantează imagini fără sacadări, asta, bineînțeles, dacă avem monitorul conectat la o placă grafică suficient de performantă.

Câteva exemple de imagini afișate de monitorul ASUS ROG Strix XG32VQ:

Per total avem parte de o imagine de cea mai bună calitate, dar există și câteva mici scăpări. Panelul VA nu permite cel mai redus timp de răspuns, cele 4 ms (de la gri la gri) fiind totuși suficiente pentru mulți gameri. Chiar și așa se pot observa ușoare fenomene de ghosting în jurul subiecților aflați în mișcare rapidă, dar nimic extrem. Gamerii profesioniști ori cei mai pretențioși pe această direcție s-ar putea declara nemulțumiți de asta.

Am mai găsit o mică problemă și în dreptul unghiurilor de vizualizare. Fiind un monitor cu ecran curbat, ASUS ROG Strix XG32VQ trebuie privit fix din centru, când oferă cu adevărat o perspectivă imersivă. Doar că odată ce te îndepărtezi de centru, observi o degradare a culorilor și un contrast din ce în ce mai scăzut.

Și, în final, poate cea mai neînsemnată dintre probleme o reprezintă reflexia ecranului. Da, avem panel non-glare, dar am întâlnit și mai bune pe partea asta. Este recomandat ca lumina naturală ori artificială să nu ajungă direct pe monitor pentru a nu deveni deranjantă. Curbura 1800R duce lumina reflectată pe o suprafață mai mare decât în cazul unui panel plat. Din nou, doar cei mai pretențioși vor fi incomodați de asta.

Meniul se setări OSD este accesibil prin intermediul butoanelor aflate pe partea din spate a monitorului, către zona din stânga jos.

Aici găsim un joystick ce se mișcă pe 5 direcții (sus-jos, stânga-dreapta și apăsare) plus patru butoane cu scurtături către anumite meniuri. Este vorba despre selectarea modurilor GamePlus și GameVisual ori alte ajustări.

Meniul OSD disponibil pe monitorul ASUS ROG Strix XG32VQ:

Avem posibilitatea de a regla în detaliu imaginea oferită de ASUS ROG Strix XG32VQ, cu multe reglaje disponibile în special în modul Racing și cu toate opțiunile la dispoziție în modul User. Sunt puse la bătaie și patru niveluri de filtrare a luminii albastre, pentru momentele în care activitatea de tip office o faci într-o cameră întunecată, iar lumina albastră se poate dovedi obositoare pentru ochi.

ASUS ROG Strix XG32VQ este un monitor de gaming de top, ce punctează deciziv la capitolele care contează și care nu dezamăgește mai deloc. Chiar dacă timpul de răspuns nu este cel mai scăzut, el reprezintă practic singurul compromis ce trebuie făcut spre a obține culori corecte, contrast și luminozitate înalte și unghiuri de vizualizare cât mai largi.

Conectivitate

ASUS ROG Strix XG32VQ este un monitor de generație nouă, extrem de performant așa că nici nu mai avea rost să aducă porturi precum VGA sau DVI. Dacă nu vă puteți descurca fără acestea, atunci trebuie să căutați în altă parte.

Avem în schimb esențialul pentru 2018, chiar dacă numai câte un conector din fiecare: HDMI, DisplayPort și Mini DisplayPort. Lângă ele găsim și 2 porturi USB Type-A 3.0 și unul Type-B. Avem și ieșire de sunet prin jack de 3.5 mm, pentru a conecta căști ori boxe direct la monitor.

După cum spuneam la capitolul design, elementele de conectivitate sunt acoperite de un capac de plastic ce se poate desface ușor, iar firele pot fi direcționate către spatele monitorului prin piciorul de susținere. Cablurile ies astfel organizate frumos și mai puțin evidente.

Preț

ASUS ROG Strix XG32VQ – 3.096 lei pe PCgarage.ro

Concluzii

ASUS ROG Strix XG32VQ este un monitor din zona de top a celor dezvoltate special pentru gaming. Oferă o calitate de fabricație excelentă, un design cel puțin interesant, o imagine foarte bună și nu dezamăgește aproape deloc.

Sigur, toate acestea au prețul lor, dar când îți dorești cele mai performante produse trebuie să ți le și permiți. Poate că ASUS ar fi putut face o ofertă mai bună, dar brandul, cu experiența din spatele lui și tehnologiile actuale au prețul lor. Cert este că ASUS ROG Strix XG32VQ nu te va face în niciun caz să spui că ai plătit mai mult decât face cu adevărat.

Principalele puncte pro și contra pentru monitorul ASUS ROG Strix XG32VQ:

PRO

  • imagine de cea mai bună calitate, culori exacte, contrast și luminozitate ridicate;
  • design interesant, calitate de fabricație la cele mai înalte standarde;
  • iluminare RGB ce poate fi configurată în detaliu prin intermediul aplicației AURA Sync, dar care poate fi și oprită complet;
  • răspunsul în frecvență de 144 Hz și tehnologia FreeSync garantează o imagine fără sacadări.

CONTRA

  • timpul de răspuns de 4 ms face ca în scenele foarte rapide să apară un ușor fenomen de ghosting;
  • unghiurile de vizualizare sunt restrânse, orice deviere față de centru aduce o degradare evidentă a calitaății imaginii (ceva de așteptat în cazul majorității monitoarelor VA curbate).