Telefoane Mobile

Motorola Atrix este unul dintre primele telefoane dual-core din lume alături de LG Optimus 2x spre exemplu. Acum se pregătește un urmaș și primele imagini și detalii au ieșit la suprafață sau mai degrabă în media de specialitate. Observați că au adus un alt design. Mi-a adus aminte instantaneu de HTC Sensation. Nu s-au schimbat foarte multe pe partea tehnică:

– ecran de 4.3 inch cu rezoluție qHD sau 540×960 pixeli;

– procesor dual-core la 1 GHz, 1 GB RAM, 8 GB spațiu de stocare și microSD de până la 32 GB;

– GPU – PowerVR SGX540;

– Android 2.3.5;

– Wi-Fi, 3G cu suport pentru transmisii de date la viteze superioare în genul HSPA+ sau LTE, HDMI;

– cameră de 8 Megapixeli care filmează la 1080p sau full HD.

Sper că au ales la display să folosească o altă tehnologie decât un simplu TFT capacitiv.

Sursa: TheVerge