Telefoane Mobile

Este confirmat deja că pe data de 26 februarie Lenovo va lansa în cadrul MWC Barcelona 2017 două noi smartphone-uri: Motorola Moto G5 şi Moto G5 Plus. Primul pare a fi un terminal entry-level dedicat celor cu buget redus, în timp ce al doilea device se încadrează în segmentul mid-range şi are drept ţintă tinerii.

Cele două terminale vor avea design similar, construcţie tip unibody, impermeabilitate la apă şi tehnologie Turbo Power pentru încărcarea rapidă a bateriilor. La capitolul hardware vor exista diferenţe notabile, însă marea dezamăgire este reprezentată de memoria RAM deoarece ambele device-uri vor utiliza doar 2 GB RAM. Restul specificaţiilor par a fi corecte, depinde foarte mult şi ce preţ de comercializare vor avea.

Specificaţii posibile pentru Motorola Moto G5:

  • display IPS de 5.0 inch cu rezoluție FullHD (1920 x 1080 pixeli) protejat cu sticlă Corning Gorilla Glass 3;
  • procesor Qualcomm Snapdragon 430 de tip octa-core tactat la 1.4 GHz, Adreno 505 GPU, 2 GB RAM, 32 GB spațiu de stocare + suport pentru cardurile microSD de până la 128 GB;
  • Android 7.0 Nougat;
  • dual-sim, 4G, Wi-Fi a/b/g/n, dual-band, Wi-Fi direct, hotspot, bluetooth 4.1, A-GPS, GLONASS, jack de 3.5 mm, scanner de amprentă, difuzor frontal;
  • 13 Megapixeli cu deschidere f/2.2, PDAF, LED flash şi cameră frontală de 5 Megapixeli;
  • baterie de 2800 mAh cu Turbo Power, 145 gr. și 9.5 mm grosime.

Specificaţii posibile pentru Motorola Moto G5 Plus:

  • display IPS de 5.2 inch cu rezoluție FullHD (1920 x 1080 pixeli) protejat cu sticlă Corning Gorilla Glass 3;
  • procesor Qualcomm Snapdragon 625 de tip octa-core tactat la 2.0 GHz, Adreno 506 GPU, 2 GB RAM, 64 GB spațiu de stocare + suport pentru cardurile microSD de până la 128 GB;
  • Android 7.0 Nougat;
  • dual-sim, 4G, Wi-Fi a/b/g/n, dual-band, Wi-Fi direct, NFC, hotspot, bluetooth 4.1, A-GPS, GLONASS, jack de 3.5 mm, scanner de amprentă, difuzor frontal;
  • 12 Megapixeli cu deschidere senzor Sony IMX362, deschidere f/1.7, Dual-Pixel autofocus, LED flash şi cameră frontală de 5 Megapixeli cu deschidere f/2.2;
  • baterie de 3000 mAh cu Turbo Power, 155 gr. și 7.9 mm grosime.

Sursa: phonearena.com
Categorii: motorola

Despre autor

Profile photo of Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro din anul 2012, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 3T, Acer Aspire V3-571G și Nikon D3300.