Tablete

Motorola a făcut recent un comunicat de presă referitor la tableta sa ce rulează Android 3.0 HoneyComb. Astfel se aşteaptă ca în al doilea trimestru din 2011 să fie şi pe piaţa europeană prin intermediul unor operatori precum T-Mobile (Deutsche Telekom ce are un pachet important de acţiuni şi la operatorul român de telefonie mobilă Cosmote). Preţurile au fost făcute publice în SUA:
– 800 de dolari pentru versiunea cu 3G şi Wi-Fi;
– 600 de dolari pentru versiunea Wi-Fi “only”;
În Europa ar însemna în jur de 4 – 500 euro, dar sincer nu cred că în România se va ajunge ca Xoom să coste sub 2000 de lei. Până în trimestrul doi nu mai este mult.
Motorola Xoom este una dintre cele mai aşteptate şi apreciate tablete din 2011. Vine cu un sistem de operare gândit şi optimizat de la bun început pentru tablete. Oferă acces la aproape 200.000 de aplicaţii. Mai jos aveţi un mic rezumat al datelor hardware ce însoţesc tableta Motorola:
– ecran TFT de 10.1 inch şi rezoluţie 1280×800 pixeli şi 16,7 milioane culori;
– platforma Nvidia Tegra 2 cu un procesor dual-core la 1 Ghz, 1 GB memorie RAM şi 32 GB pentru stocare de fişiere, sistem de operare Android 3.0 HoneyComb;
– conectivitate asigurată de Wi-Fi în standardele a/b/g/n, 3G în funcţie de versiune, bluetooth 2.1, GPS;
– cameră foto de 5 megapixeli şi de 2 Megapixeli pentru apeluri video;
– 730 de grame şi 12 mm grosime. Nu am găsit date referitoare la capacitatea în mAh a bateriei, dar bănuiesc că depăşeşte 4000 mAh cât au modele precum Galaxy Tab sau HTC Flyer ce vin cu display de doar 7 inch.
Sursa – Unwiredview.com

Categorii: tablete
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc prin conectare la două monitoare. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.