Smartphone

O perioadă de timp s-a zvonit că Google Nexus 5 este ultimul smartphone din seria Nexus realizată de Google. Cu toate acestea, în ultima perioadă au apărut mai multe informaţii despre un nou telefon made by Google: Nexus X.

Site-ul ktechnews.com a publicat 3 capturi de ecran din benchmark-ul Antutu care confirmă informaţiile apărute despre Google Nexus X. Noul device Google va dispune de un procesor Qualcomm Snapdragon 805 APQ8084 tactat la 2.7 GHz, accelerator grafic Adreno 420, 3 GB memorie RAM, 32 GB memorie internă, display de 5.2 5.9 inci cu rezoluţie de 2560 x 1440 pixeli, cameră foto de 13 megapixeli şi va rula Android 5.0 (probabil este vorba de Android L).

nexus3

Ca rezultate în Antutu, Nexus X apare ca obţinând un scor de 35.430 puncte, scor ce permite compararea cu deja celebrele  Galaxy S5, HTC One M8, LG G3, OnePlus One sau chiar Sony Xperia Z2. Nexus X va fi realizat de către Google în colaborare cu Motorola şi se aşteaptă a fi lansat până în decembrie 2014.

nexus

Dacă preţul de comercializare se va situa în jurul valorii de 300 – 400 de dolari, cu siguranţă acest smartphone va fi un adevărat hit.

nexus2