HMD Global a prezentat trei telefoane mobile de tip feature phone: Nokia 2720 Flip, Nokia 800 Tough și Nokia 110.

Am realizat câte un scurt hands-on cu fiecare dintre ele:

1. Nokia 2720 Flip;

Era o vreme când eram adolescenți și visam la un telefon cu clapetă, prin 2002 – 2004 erau pe val și la mare căutare. Din primul salariu mi-am cumpărat un telefon de acest fel, prin 2006.

Nokia 2720 are două ecrane: 2.8 și 1.3 inch. Integrează procesorul Qualcomm Snapdragon 205 de tip dual-core la 1.1 GHz, 512 MB RAM și 4 GB stocare, camera principală este de 2 Megapixeli cu LED flash, bateria este de 1500 mAh. Dispune de 4G, Wi-Fi în standardele b/g/n, bluetooth 4.2. Rulează KaiOS și printre aplicațiile preinstalate găsiți WhatsApp, Asistentul Google, YouTube.

Mi-ar fi greu să revin la un telefon cu tastatură alfanumerică și fără touch. Există un reflex pavlovian în a atinge conținutul afișat pe display.

Prețul aprox. – 90 euro.

2. Nokia 800 Tough;

Era o vreme, ups. Încep paragraful precum cel de la 2720 Flip, dar chiar era o vreme când Nokia era un brand recunoscut pentru telefoanele sale durabile. Nokia 800 Tough își dorește să amintească acest lucru. Are două certificări: IP68 și MIL-STD-810G, o carcasă rugged ce-l ajută să reziste la intemperii etc.

A preluat specificațiile lui 2720 Flip la nivel de CPU, memorie, conectivitate. Și aici au adus 4G cu viteze de până la 150 Mbps în download + Wi-Fi în standardele b/g/n. Bateria este de 2100 mAh și în așteptare ar rezista peste 40 de zile.

Prețul aprox. – 110 euro.

3. Nokia 110;

Nokia 110 – 20 euro.

Cred că este și cel mai ieftin telefon mobil pe care am avut ocazia să-l văd la lucru. Apropo, are slot pentru microSD = mp3 player ad-hoc, microUSB, radio FM, jack de 3.5 mm, LED flash cu rol de lanternă.

Categorii: telefoane-mobile

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site și notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.