Nokia

Așa a declarat Stephen Elop – CEO Nokia într-un interviu dat pentru blogul oficial al companiei. A apărut această întrebare vizavi de suportul Nokia pentru Symbian încă din februarie 2011 de la anunțul că se va trece pe Windows Phone 7 ca sistem de operare primar pentru telefoanele de top ale finlandezilor. Dacă aveați în plan să vă achiziționați un Nokia N8 sau un E7 acum știți că vor primi suport și update de software până cel puțin în 2016 – o perioadă de jumătate de deceniu ce poate fi considerată drept o veșnicie în cazul telefoanelor mobile. Cu siguranță că în acest interval de timp o să vedem cât de mult vor evolua telefoanele și trecerea la un nou smartphone va fi considerată naturală – mai ales dacă îl luați de la un operator de telefonie și la doi ani de zile când semnați contractul din nou o să primiți un alt handset cu o reducere mai mult sau mai puțin consistentă în funcție de abonamentul lunar. Următorul terminal Symbian ce va sosi și în țara noastră în lunile viitoare este Nokia E6.

În interviul de mai jos veți auzi și ce telefon utilizează Stephen Elop precum și ce persoane sunt așteptate a lucra la Nokia în perioada următoare spre a imprima o creștere sustenabilă pe baza sistemului de operare mobil al Microsoft. Se pare cî Nokia s-a orientat spre aplicațiile la nivel local și le consideră o oportunitate. China – un alt loc ce atrage o sumă de companii în speranță că vor crește rapid și China nu a trădat până acum pe nimeni. Normal că a scos din buzunar cel mai recent terminal al lor – Nokia Oro.

Update: Puteau să pună și ei o filmare HD. :)

httpv://www.youtube.com/watch?v=M5HlqoP1FXs&feature=player_embedded

Categorii: nokia
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc prin conectare la două monitoare. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.