Noua Skoda Octavia RS gAuto

Chiar dacă nu am scris nimic despre facelift-ul Octaviei, fiindcă ar fi trebuit să fiu foarte răutăcios, m-am gândit să vă spun câte ceva legat de cea mai puternică versiune a unuia dintre cele mai vândute automobile de la noi. Noua Skoda Octavia RS a fost prezentată cu câteva zile înainte de Crăciun și se laudă a fi cea mai puternică din istorie.

Asta nu înseamnă că avem de-a face cu o motorizare cu totul nouă, ci doar că agregatul pe benzină produce acum 230 de CP, față de 220 în trecut. Versiunea diesel a rămas tot cu 184 de CP, însă acum poate fi aleasă în combinație cu tracțiune integrală și cutie automată DSG cu 6 trepte.

Performanțele sunt suficiente pentru amatorii de senzații tari, atât cât poți cere de la un automobil dintre cele mai spațioase și cu cel mai mare portbagaj din segment. Cu motorul TSI de 230 CP și 350 Nm disponibili între 1.500 și 4.600 rpm, Skoda Octavia RS accelerează până la 100 km/h în 6.7 secunde și atinge o viteză maximă de 250 km/h. Consumul mediu declarat este de 6.5 l/100km, iar emisiile se opresc la 149 g CO2/km.

Vesriunea diesel, cu motor TDI de 2 litri, 184 CP și 380 Nm la 1.750 rpm, accelerează până la sută în 7.3 secunde și atinge 232 km/h. Consumul mediu se pare că este de 4.5 l/100 km, iar emisiile sunt de 119 g CO2/km.

Iată câteva date despre noua Skoda Octavia RS:

  • garda la sol este redusă cu 15 mm, iar ecartamentul spate mai lat cu 30 mm față de versiunea anterioară;
  • șasiu adaptiv DCC cu profiluri Normal, Comfort și Sport, ESC cu diferențial blocabil electronic XDS+ și direcție progresivă;
  • sistem de infotainment cu ecran de până la 9.2 inch, conectivitate LTE și hotspot Wi-Fi (opțional);
  • sisteme de asistență: Trailer Assist (asistență la tractarea de remorci/rulote), Blind Spot Detect (avertizează şoferul când se află alte vehicule în unghiul mort), Rear Traffic Alert (monitorizează traficul din lateral şi din spate la ieşirea de pe un loc de parcare), Front Assist cu funcţia City de frânare de urgenţă şi funcţia de monitorizare a pietonilor, Crew Protect Assist (închide geamurile şi trapa şi tensionează centurile de siguranţă ale şoferului şi pasagerilor în cazul în care un accident devine iminent).

Toate noutățile introduse pe noua Skoda Octavia RS ar trebui să-i asigure în continuare succesul comercial. De la introducerea primei Octavia RS și până în prezent s-au vândut 200.000 de exemplare, dintre care jumătate numai din generația introdusă în 2013.

Aș fi putut paria că acest model se va bucura în continuare de aprecierea clienților, însă designul introdus odată cu facelift-ul mă face să fiu rezervat. Încă nu mi-am revenit din șocul produs la vederea părții frontale a noii Octavia. Chiar dacă în cazul variantei RS aceasta este mai ușor de acceptat, tot nu înțeleg ce și-a dorit Jozef Kaban (designerul șef de la Skoda) să obțină prin introducerea farurilor duble ce nu par să se integreze deloc în ansamblu.

Categorii: gauto
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Darius Pană

Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Realme GT 2 Pro, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2, Canon EF-S 15-85 mm 1:3.5-5.6 IS USM și Canon EF 50mm 1:1.8 STM.