Diverse

Când eşti un gigant precum Coca-Cola şi doreşti să beneficiezi de pe urma uneia dintre cele mai urmărite serii de filme din istoria cinematografiei, faci tot ce este posibil pentru a atrage atenţia.

Coca-Cola este partener The Walt Disney Company în promovarea ultimului film al seriei Star Wars, “Rise of Skywalker”, iar ultima găselniţă de marketing a ajuns în presa din întreaga lume. Coca-Cola Singapore a anunţat lansarea unei ediţii limitate de sticle cu săbii laser ce se aprind.

Vorbim despre o tehnologie a companiei germane Inuru, una ce implică hârtie nepoluantă, un circuit şi o serie de OLED-uri. Practic sabia albastră din mână lui Rey sau cea roşie din mâna lui Kylo Ren se aprinde atunci când atingi sticla. Se pare că tehnologia rezistă la aproximativ 500 de activări, iar seria limitată va fi produsă în doar 8000 de exemplare.

Coca-Cola Singapore a îmbrăcat toată această campanie într-un fel de treasure hunt, fanii companiei urmând să descopere locaţiile acestor sticle pe baza unor indicii.

Sper ca în foarte scurt timp să vedem această tehnologie şi în România, din surse sigure ştiu că filiala locală este foarte implicată în astfel de proiecte wow.

Sursa: engadget.com

Categorii: diverse
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.