Prima generație Ford Focus vedea lumina zilei în 1998, compacta înlocuind modelul Escort, ce avea să dispară atunci din gama europeană a constructorului american. La 20 de ani distanță este prezentat Ford Focus 2018, automobil proiectat de la zero, dezvoltat pe o arhitectură nouă, având la bază platforma Ford C2.

La fel ca în cazul noului Ford Fiesta, Ford Focus 2018 va fi disponibil în 4 versiuni diferite, ce oferă un spectru mai larg de opțiuni estetice: Titanium, ST-Line, Vignale și Active. Ultima propune o gardă la sol mărită cu 30 de mm și elemente de protecție la nivelul aripilor și al ușilor laterale, în timp ce ST-Line reprezintă varianta sportivă a gamei, cu o gardă la sol redusă cu 10 mm, difuzor posterior agresiv și eleron funcțional montat în continuarea plafonului. Vignale rămâne dedicată celor ce vor un exterior elegant și o ambianță premium la interior.

Cele mai importante tehnologii propuse de Ford Focus 2018:

  • modem integrat FordPass Connect cu hotspot Wi-Fi mobil la care se pot conecta până la 10 dispozitive. Împreună cu aplicația mobilă FordPass se oferă localizarea mașinii (Vehicle Locator) – proprietarii pot găsi imediat mașina în parcările aglomerate ale mall-urilor, de exemplu, statusul mașinii (Vehicle Status) – permite oricând verificarea prin internet a nivelului combustibilului, a stării sistemului de alarmă, a duratei de viață a uleiului de motor ș.a., încuiere/descuiere uși (Door Lock Unlock) pentru acces de la distanță în mașină, start de la distanță (Remote Start), doar pentru versiunile echipate cu transmisia automată și funcția eCall prin care se apelează automat la serviciile de asistență pentru situațiile de urgență;
  • tempomat adaptiv (Adaptive Cruise Control sau ACC) – îmbunătățit acum cu pachetul Stop&Go, cu sistemul de recunoaștere a indicatoarelor rutiere de viteză și cu tehnologia care menține mașina pe centrul benzii de rulare;
  • faruri adaptive cu lumini predictive în viraje și lumini care expun indicatoarele rutiere. Acestea pre-ajustează tiparele fasciculelor de lumină cu ajutorul unei camere frontale care pre- monitorizează virajele și indicatoarele rutiere;
  • a doua generație a sistemului de asistență activă la parcare (Active Park Assist 2) operează acum și schimbările de trepte, accelerația și frâna (doar la transmisia automată), pentru a oferi manevre de parcare complet automatizate prin simpla apăsare a unui buton;
  • primul Head-Up Display (HUD) oferit de Ford în Europa;
  • asistența activă de urgență la nivelul direcției (Evasive Steering Assist) – ajută șoferii să ocolească vehiculele oprite sau lente pentru evita coliziunile;
  • Pre-collision Assist with Pedestrian and Cyclist Detection – recunoaște pietonii și bicicliștii care se află pe sau lângă trasa pe care o va urma vehiculul. Funcționează și pe întuneric ajutându-se de lumina farurilor. Sistemul aplică automat frânele dacă detectează o potențială coliziune, iar șoferul nu răspunde la avertizări;
  • sistem de monitorizare și avertizare pentru unghiul mort (Blind Spot Information System) cu alertă la intersecția cu traficul perpendicular (Cross Traffic Alert);
  • camera de marșarier cu unghi vizual larg (Rear wide-view camera) – oferă un câmp vizual de aproape 180 de grade în spatele vehiculului;
  • alertă la intrarea pe sens interzis (Wrong Way Alert), va fi disponibil în prima fază clienților din Germania, Austria și Elveția;
  • sistemul de frânare post-coliziune – ajută la reducerea efectelor unei potențiale coliziuni secundare prin aplicarea unei presiuni moderate asupra frânelor atunci când este detectată o coliziune inițială;
  • sistem de amortizare controlată continuu (Continuously Controlled Damping sau CCD) aplicat pe pachetul de suspensii independente față și spate, prin noul sistem selectabil Drive Modes. Sistemul monitorizează la interval de două milisecunde starea suspensiilor, a șasiului, a direcției și a frânelor, ajustând răspunsul amortizoarelor pentru o calitate cât mai bună a ținutei de drum.

Ford Focus 2018

Noua platformă tehnică Ford C2 înseamnă și dimensiuni diferite ale caroseriei, dar și în interior. Astfel lungimea totală a versiunii hatchback este de 4378 mm, cu o lățime de 1825 mm (fără oglinzi) și o înălțime de 1454 mm. Varianta Wagon este mai lungă cu 290 de mm și propune un portbagaj cu un volum maxim de 1653 litri. Ampatamentul mai lung cu 53 de mm a permis obținerea unui spațiu în spate la nivelul genunchilor mai mare cu 50 de mm față de generația anterioară Ford Focus.

Din punct de vedere al motorizărilor și al transmisiilor, Ford Focus 2018 propune:

  • 1.0 EcoBoost în variante de putere de 85, 100 sau 125 CP;
  • 1.5 EcoBoost cu 150 sau 182 CP;
  • 1.5 EcoBlue de 95 sau 120 CP, cu un cuplu maxim de 300 Nm pentru ambele variante;
  • 2.0 EcoBlue cu 150 CP și 370 Nm;
  • cutie de viteze manuală cu 6 trepte sau automată cu 8 trepte și tehnologii Adaptive Shift Scheduling și Adaptive Shift Quality Control, pentru motorizările 1.0 EcoBoost de 125 CP, 1.5 EcoBoost de 150 CP, 1.5 EcoBlue de 120 CP și 2.0 EcoBlue de 150 CP.

Ford Focus 2018 va fi disponibil la dealerii din țara noastră începând din toamna acestui an.

Galerie foto cu Ford Focus 2018:

Categorii: gauto

Despre autor

Darius Pană

Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Realme GT 2 Pro, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2, Canon EF-S 15-85 mm 1:3.5-5.6 IS USM și Canon EF 50mm 1:1.8 STM.