Nu știu câți dintre voi își amintesc de primul Ford Puma, unul ce a ajuns și pe plan local mai ales S-H. A fost fabricat între 1997 și 2002, un hatback coupe ce rivaliza cu Opel Tigra (cel vechi și nu modelul twintop cu acoperiș retractabil rigid). 

Timpul a trecut și Ford s-a gândit că ar fi cazul să revitalizeze această denumire de automobil, au investit 200 milioane euro în fabrica de la Craiova spre a pregăti linia de ansamblare pentru noul model, iar din această dimineață avem și detaliile oficiale pentru noul Ford Puma, un SUV compact. Este al doilea SUV produs în capitala Olteniei, după Ford Ecosport. 

Sunt o sumă de tehnologii preluate de Ford Puma, unele sunt chiar în premieră pentru Ford sau pentru categoria în care urmează a concura. Am avut parte de o prezentare statică de produs din partea oficialilor, nu s-au oferit detalii legate de preț. Debutul comercial am înțeles că urmează a fi efectuat până la sfârșit de 2019. 

Design 

Noul Ford Puma iese în evidență printr-un design ce pune accent pe latura sportivă, dar păstrează și o gardă la sol ce-l include în segmentul SUV. În partea spate, plafonul este ușor plonjat spre a sublinia această latură atletică, nu sunt probleme pentru cei ce au înălțime de până în 185 – 190 cm în a-și găsi o poziți confortabilă pe locurile din spate. 

Caracterul sportiv este nuanțat și de bosajele roților, de liniile din lateral. În partea față se remarcă blocurile optice sub formă de canoe, luminile LED de ceață fiind poziționate imediat dedesubt, integrate în difuzoarele de aer frontale.  

Sunt mai multe variante de echipare, iar Ford a dorit să reliefeze două dintre ele: 

  1. Puma Titanium – jante dedicate numite Pearl Grey de 18 inch, difuzor de aer și protecție posterioară în gri metalic + marginile geamurilor laterale finisate în negru lucios. Include un volan din piele ecologică, inserții ce imită lemnul la bord etc;
  2. Puma ST-Line – automobil prezentat și în galeria oficială de imagini, jante din aliaj de 18 inch și opțional…, 19 inch. Se oferă o suspensie sport cu arcuri și amortizoare special reglate. Grila ST-Line din partea frontală este îmbrăcată într-un negru mat, eleron opțional cu rol funcțional, volanul are baza teșită și cusături roșii, pedalier din aliaj, schimbător de viteze din aliaj etc. 

Sunt 11 culori: Blazer Blue, Frozen White, Race Red, Solar Silver, Agate Black, Luxe Yellow, Lucid Red, Grey Matter, Desert Island Blue, Magnetic și Metropolis White. 

Spațiul de încărcare este de 456 litri, iar cu bancheta rabatată primește la interior o cutie cu dimensiunile de 112 cm în lungime, 97 cm în lățime și 43 cm în înălțime. În portbagaj se află ascuns un compartiment de 80 litri ce sporește partea de versatilitate. Permite așezarea unor bagaje cu înălțimea de până la 115 cm înălțime. Acolo pot fi depozitate echipamentele murdare, pline de noroi etc. Poți spăla echipamentul respectiv în acel compartiment și un spațiu de la bază permite eliminarea apei (exact ca la o chiuvetă :)) etc. Recunosc că un astfel de compartiment nu am mai văzut pe alte automobile, mai ales din clasa în care urmează a fi adus Ford Puma. 

Podeaua portbagajului merge a fi reglată în trei poziții: poziția cea mai coborâtă cu spațiul de care vă vorbeam ascuns, poziția înaltă spre a crea un spațiu de încărcare în linie cu bancheta rabatată și poziția îndepărtată ce transformă portbagajul în unul de 456 litri cu acces la compartimentul waterproof de 80 litri. 

Hayonul lui Puma mizează pe o soluție prin care ruloul portbagajului nu incomodează, permite transportarea de obiecte mari pentru că se pliază în jurul itemilor cu dimensiuni generoase. 

Scaunele din față dispun de masaj lombar. Sunt oferite cu huse / capace detașabile și lavabile (așa cum sunt husele la telefonul mobil). În opțiuni se află și un acoperiș panoramic cu deschidere totală, zonă de încărcare wireless pentru telefoanele mobile compatibile, Ford Sync 3 cu ecran de 8 inch și compatibilitate cu Apple CarPlay și Android Auto. FordPass Connect permite realizarea unui hotspot wi-fi pentru până la 10 dispozitive, sistem B&O cu până la 10 incinte și subwoofer ascuns în portbagaj (amplificator de 575 wați), instrumentar digital true color pe 24 biți customizabil. 

Galeria oficială de imagini cu noul Ford Puma;

Platformă, motor și cutie de viteze;

Ford Puma este dezvoltat pe platforma Ford din segmentul B (Ford Fiesta). Încorporează o suspensie spate cu braț răsucit ce contribuie la partea de rigiditate, amortizoare mai mari etc. Ideea este că se promite un plus de sportivitate față de concurență, o ținută de drum ce favorizează un stil de condus dinamic. 

Noutatea este reprezentată de sistemul mild-hybrid ce oferă două versiuni de putere: 125 sau 155 CP. Încorporează un starter / generator acționat prin curea, astfel este recuperată și stocată energia ce se pierde în timpul frânării sau la rulare liberă. Pachetul de baterii Litiu-ion de 48 volți este răcit cu aer. 

Consumul pentru sistemul mild-hybrid de 125 CP cu motor de 1l și pachet de baterii de 48 volți este de 5.4 l / 100 km – măsurare WLTP, emisii anticipate de 123 gr / km. Am observat în comunicat că modelul cu 155 CP are tot consum de 5.4l / 100 km, iar emisiile cresc cu doar 1 gr / km. 

Motorizările ce urmează a fi incluse pe noul Ford Puma:

  1. Benzină cu 1 litru cu 95 sau 125 CP (varianta cu 125 CP și cu sistem de dezactivare a cilindrilor pentru un plus de economie), cutie de viteze manuală;
  2. Benzină cu 1 litru și 125 CP, cutie de viteze automată cu 7-Speed DCT (dublu ambreiaj și 7 viteze);
  3. Benzină cu 1 litru și mHEV / baterii Litiu-ion cu 125 sau 155 CP, cutie de viteze manuală;
  4. Motorină cu 1.5 litri și 120 CP, cutie de viteze manuală. 

Tehnologie

Ford Puma se laudă cu un pachet vast de tehnologii încorporate, de aici și titlul articolului. Se ajunge până la 12 senzori ultrasonici, trei radare și două camere amplasate în jurul vehiculului. 

Am selectat câteva din opțiunile ce aș fi nevoit să le trec pe pagini întregi dacă vreau să le prezint exhaustiv (disponibile pe Ford Puma cu cutie automată în șapte trepte):

  • Adaptive Cruise Control cu funcția Stop & Go;
  • Sistem de recunoaștere a indicatoarelor rutiere;
  • Sistem de centrare pe mijlocul benzii ce permite și menținerea unei distanțe în mod automat față de vehiculul din față;
  • funcție de avertizare privind pericolele locale ce poate fi activată cu modemul FordPass Connect la bord informează cu privire la eventualele pericoe de pe traseu, tehnologie HERE bazată pe date furnizate de autoritățile locale, serviciile de urgență sau alte vehicule;
  • Cameră de marșarier cu unghi la 180 grade;
  • Sistem de monitorizare și avertizare pentru unghiul mort, permite și aplicarea de frâne pentru a evita sau atenua efectele coliziunilor pentru cei ce nu răspund la avertismente;;
  • sistem Ford de asistență activă cu parcare perpendiculară;
  • fază lungă automată cu anti-orbire;
  • asistent activă de urgență la nivelul direcției;
  • alertă la intrarea pe sens interzis (utilă în România pentru cei ce din neatenție sau prostie intră pe autostradă în sens opus). 

Sunt multe alte elemente prin care noul Ford Puma iese în evidență și pe care, probabil că Darius le va prezenta mai bine într-un material de tip test-drive. 

Imagini realizat cu Huawei P30 Pro la prezentarea lui Ford Puma de la Craiova;

Categorii: gauto
Tag-uri: FordFord Puma

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site și notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.