Diverse

evoMAG și-a deschis un sediu nou. Mihai Pătrașcu este CEO-ul magazinului online și a declarat că investiția s-a ridicat la 100.000 de euro. Noul sediu are un spațiu de depozitare de 1000 metri pătrați și un showroom de 200 metri pătrați.

Trebuie specificat că showroom-ul a fost gândit în special ca un loc din care să-ți ridici produsele și nu neapărat ca un spațiu de testare a noilor device-uri, deși sunt expuse telefoane, tablete, laptopuri, aparate foto etc. Noul sediu evoMAG este pe șoseaua Mihai Bravu, nr. 251 – 253. Este la sub 200 de metri de stația de metrou Piața Muncii.

Declarațiile lui Mihai Pătrașcu:

Cresterea permanenta a companiei evoMAG din ultimii ani a impus aceasta masura si a venit momentul sa trecem la nivelul urmator. Avem de partea noastra o echipa tanara, de oameni bine pregatiti, un showroom de 200 de metri patrati, de aproape 3 ori mai mare decat cel anterior si un depozit de 1.000 de metri patrati, de 5 ori mai mare decat cel vechi”, a declarat Mihai Patrascu, CEO evoMAG.ro.

Ne asteptam ca intr-un an de zile aceasta pondere sa urce la 15%. In plus, spatiul mai mare de depozitare ne va permite dublarea stocului de produse in urmatoarele sase luni de zile. De asemenea, existenta produselor in stocul magazinului, ne permite sa avem un timp de raspuns mai mic si, prin urmare, sa livram produsele mai repede catre clienti”.

Au fost oferite și alte detalii interesante. Volumul de tablete comercializate a crescut cu 400% în 2013 față de 2012, iar valoarea lor cu 200%. Grosul vânzărilor evoMAG îl reprezintă portabilele (laptopuri + ultrabook-uri + tablete) și telefoanele mobile. În 2014 vor miza pe alte nișe, au realizat un parteneriat strategic cu Procter & Gamble. S-ar putea la un moment dat să descoperim prin oferta lor și o tabletă sub brand al evoMAG.

 Câteva imagini din noul sediu evoMAG (showroom + spațiu de depozitare):

Categorii: retail
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc prin conectare la două monitoare. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.