Software

Kaspersky Internet Security în versiunea multi-device a fost gândit ca o soluție de securitate pentru întreaga familie, pentru dispozitivele ce rulează Windows, Mac și Android. Ținta sa sunt programele de tip malware, site-urile periculoase, supravegherea neautorizată a traficului online, frauda și furtul de bani.

Funcțiile integrate de către KIP 2017 multi-device:

Secure Connection – permite conectarea la internet în mod securizat prin criptarea datelor trimise și primite în rețea ( este nevoie de configurarea unui VPN). Este o funcție utilă mai ales când te conectezi la un Wi-Fi nesigur – în călătorii sau la Wi-Fi-urile publice. În licență sunt incluți 200 MB de trafic criptat, iar contra unei taxe anuale sau lunare poate fi obținit trafic criptat nelimitat. Îl văd util, mai ales pentru cei ce fac tranzacții financiare importante on-the-go.

Software Updater – identifică aplicațiile ce au nevoie de update și dacă utilizatorul își dă acordul, instalează cele mai recente versiuni pe computer. Utilizatorul poate face update manual sau selectează o listă de aplicații care să nu fie actualizate etc.

Software Cleaner – scanează aplicațiile din sistem și le evidențiază pe cele ce au potențial de risc. Recunoaște programele bonus instalate la pachet cu alte aplicații, programe ce încetinesc funcționarea PC-ului, arată bannere și mesaje fără permisiune, operează în fundal.

Alte funcții integrate: Safe Money pentru securizarea tranzacțiilor financiare, Application Manager – prevenirea instalării de aplicații nedorite, Anti-Banner – blocarea reclamelor în browser.

Nu am găsit și prețul pentru KIP 2017 multi-device, dar mă aștept să fie cumva în linie cu KIP 2016 multi-device – 237.50 lei la eMAG.

Declarație oficială:

“Noi, la Kaspersky Lab, credem că securitatea IT nu constă doar în eficacitatea dovedită de o soluție de securitate. Este vorba și despre adaptabilitatea și fiabilitatea acestor soluții pentru diverse dispozitive, precum și despre nivelul de cunoștințe al utilizatorului. Astăzi, utilizatorii se limitează rareori la un singur dispozitiv conectat și au nevoie de cele mai noi soluții pentru a proteja ceea ce e mai important pentru ei, pe fiecare dintre dispozitivele folosite – indiferent că este vorba de informații personale, fișiere, viață privată, dispozitive sau liniștea și siguranța membrilor familiei. Cu fiecare nouă versiune a soluțiilor noastre, ne dorim să le oferim utilizatorilor din România și din regiune toate aceste posibilități”, a comentat Bogdan Pismicenco, Channel Sales Manager pe România, Bulgaria și Moldova la Kaspersky Lab.

Categorii: software

Despre autor

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează OnePlus 7T, Canon 70D pentru fotografiile făcute la recenziile de pe site și laptopurile ASUS ROG G551 și ASUS Zenbook UX310UQ. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.