Oferta zilei: HTC U Play la 879 lei (cameră de 16 Mgpx cu OIS)

/
/
2 feb. 18
/

HTC U Play cred că se află pe sfârșit de generație și de aici și promoțiile din dreptul său. A coborât sub pragul a 900 lei. 

HTC U Play – 879 lei la PCgarage.

Ce specificații îl animă pe HTC U Play?

  • display Super LCD de 5.2 inch cu rezoluție 1920×1080 pixeli, raport display / corp de 68.7%, protejat cu sticlă Corning Gorilla Glass;
  • procesor MediaTek Helio P10 de tip octa-core cu 4 x ARM Cortex-A53 la 2.0 GHz și 4 x ARM Cortex-A53 la 1.1 GHz, Mali-T860MP2, 3 GB memorie RAM și 32 GB spațiu de stocare, slot combo (dual-sim sau single sim + slot pentru cardurile microSD de până la 256 GB);
  • Android 6.0 Marshmallow;
  • 4G cu viteze de până la 300 Mbps în download și 50 Mbps în upload, Wi-Fi a/b/g/n/ac, dual-band, Wi-Fi direct, DLNA, hotspot, bluetooth 4.2, NFC, USB type-C, fără jack de 3.5 mm, cititor de amprentă, A-GPS și GLONASS;
  • 16 Megapixeli cu f/2.0 și OIS, detecție de fază, dual-LED flash, filmează la 1080p cu 30 fps, cameră frontală de 16 Megapixeli cu f/2.0 (camerele sunt identice, dimensiune a pixelului de 1 micron, 28 mm pentru senzorul de la camera principală și 27 mm de la camera frontală), filmează la 1080p;
  • baterie de 2500 mAh cu încărcare rapidă, 145 gr. și dimensiuni de 146 x 72.9 x 8 mm.

Este un telefon ce în etapa inițială, adică la debut, costa peste 2000 de lei dacă-mi amintesc corect, iar acum îl găsiți la o treime din costul respectiv. Bineînțeles, sunt puncte PRO și CONTRA (evidențiate și în lista specificațiilor).

Păcat că HTC nu a adus update spre Android 7.0 Nougat, aici ar fi un prim element CONTRA. Nici hardware-ul nu atrage în mod neapărat, dar parcă nici rău nu este pentru 8 – 900 lei. Pe partea de conectivitate aduce Wi-Fi ac, iar principalul punct PRO pentru 900 lei îl consider a fi camera de 16 Megapixeli cu OIS (nu am verificat, dar cred că niciun alt smartphone nu are OIS în această categorie de preț). Același senzor este adus și în partea frontală, de aici și selfie-uri de mare angajament.

Bateria este micuță, dar dispune de încărcare rapidă pe tehnologia PumpExpress de la MediaTek. Designul îl face recomandat pentru publicul tânăr.

Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S26 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

A apărut şi prima clonă chineză pentru smartphone-ul cu display lat Huawei Pura X View

Huawei Pura X View este un smartphone lansat oficial la începutul acestei toamne şi este un device cu ecran lat şi nepliabil (aspect 16:9.5).

OnePlus 16 – 70.000 de precomenzi în prima oră de disponibilitate, primul vârf de gamă OnePlus ce nu ajunge oficial în Europa și unde-l găsiți cu achiziție online

OnePlus 16 a fost lansat pe 12 octombrie, iar în prima oră de la deschiderea precomenzilor a înregistrat 70.000 de comenzi în China. Cel puțin așa a afirmat președintele OnePlus China - Li Jie.

Piața de smartphone-uri în T3 2026 – livrările au scăzut cu 20% (Samsung și Apple și-au crescut cota de piață și dețin împreună jumătate din livrări, prețul mediu crește cu…, 20%)

T3 2026 s-a desfășurat între 1 iulie și 30 septembrie 2026, iar datele preliminare ne arată un trimestru mediocru în ce privește livrările de smartphone-uri. De fapt, mediocru este prea puțin spus, mai degrabă dezastruos.