După 1 an şi 3 luni am renunţat la HTC One M9-ul meu şi am trecut la OnePlus 3T. Îmi doream ceva cu ecran mai mare, baterie mai bună şi o cameră foto peste medie. Iniţial eram indecis şi variam între LeEco Le Pro 3 şi Xiaomi Mi 5s Plus, însă am ales într-un final o “chinezărie” pe care majoritatea site-urilor de specialitate au numit-o “adevăratul flagship killer”.

Cireaşa de pe tort a fost articolul colegului meu Darius din 24 ianuarie în care scria că OnePlus 3T Gunmetal de 64 GB este disponibil în Europa cu livrare imediată din magazinul oficial. Ştiam de problemele de aşteptare de până la 5-6 săptămâni şi de aceea iniţial nici nu luasem în calcul acest telefon.

Pe 25 ianuarie am emis comanda, iar estimarea iniţială îmi spunea că pe 1 februarie voi intra în posesia telefonului (fix o săptămână). Pe 26 ianuarie comanda a fost procesată cu plecare din Szczecin, Polonia, iar estimarea DHL îmi confirma data de 1 februarie. Coletul meu a parcurs ruta Polonia – Cehia – Ungaria – România, iar la data confirmată am intrat în posesia sa fără a plăti niciun leu în plus. Reprezentantul DHL din orăşelul meu a venit la uşa casei mele, am semnat şi aia a fost tot. Am apreciat că pe toată perioada tranzitului, OnePlus mi-a trimis în permanenţă mailuri prin care mă informa de situaţia coletului meu. Foarte profesionistă această mişcare.

Prima impresie a fost wow. OnePlus 3T arată impecabil. Am testat multe smartphone-uri chinezeşti, însă OnePlus 3T nu poate fi comparat cu niciunul. Are un plus de stil, de eleganţă, un şarm aparte. Pentru un telefon cu display de 5.5 inci este foarte compact şi foarte, dar foarte uşor. Parcă nici nu este construit din metal. Ca estetică nu impresionează, are linii simple, frumos trasate şi un aspect destul de comun. Însă la capitolul finisare chiar este premium. Efectiv nu ai ce să îi reproşezi. Poate lupta de la egal la egal cu orice alt smartphone high-end.

Imediat ce am deschis telefonul şi l-am conectat la internet via Wi-Fi, am fost întâmpinat de mesajul de update pentru OxygenOS 4.0.2 bazat pe Android 7.0 Nougat. Am descărcat pachetul, însă update-ul nu a putut fi instalat. Mi-a apărut mesajul “Update failed” şi am fost obligat să resetez telefonul la setările din fabrică. Am încercat şi a doua oară, aceeaşi situaţie. Deja începeam să mă panichez. M-am documentat puţin şi am aflat că pentru a putea instala update-ul, trebuie să instalez Opera VPN, să conectez aplicaţia şi să schimb regiunea din Ţările de Jos în Canada. Am făcut acest lucru, iar după tot procesul a mers lin.

La capitolul update-uri OnePlus stă excelent. Chiar în acest minute în care scriu acest articol am primit mesajul de instalare pentru OxygenOS 4.0.3 care rezolvă anumite bug-uri şi erori. Dacă tot vorbim de OxygenOS, menţionez că acesta nu este foarte diferit de Android-ul stock, sunt aduse câteva modificări, însă nu atât de radicale precum alte interfeţe. Despre sistemul de operare voi povesti mai multe în review-ul detaliat. Acum vă spun doar că se mişcă impecabil.

OnePlus 3T chiar este un flagship în adevăratul sens al cuvântului şi până acum nu prea am ce să îi reproşez:

  • Display-ul Optic AMOLED este impecabil. Vorbim de un panel premium: culorile sunt redate fidel cu cele naturale fără a le suprasatura, unghiul de vizualizare este de aproape 180 de grade, luminozitatea excelentă şi timpul de răspuns al touch-ului foarte, foarte scurt. Ecranul vine şi cu o folie de protecţie aplicată din fabrică;
  • Sunetul este redat de o boxă aflată pe latura inferioară, iar aici trebuie să recunosc că îmi este dor de sistemul dual frontal de pe HTC One M9. Nu înţelegeţi că OnePlus 3T are un difuzor slab, însă nu poate fi comparat cu ce oferea fostul meu telefon. HTC One M9 rămâne un campion la capitolul sunet extern;
  • Hardware-ul este cel mai puternic existent la ora actuală: cel mai bun procesor, 6 GB RAM, 64 GB spaţiu de stocare (liberi 53.63 GB), pachetul de conectivitate complet (ştie inclusiv 4G Digi Mobil), scanner de amprentă cu timp de răspuns aproape instantaneu etc;
  • Teste de benchmark nu am apucat să îi fac, singurul pe care l-am testat a fost AnTuTu. Am obţinut un rezultat de 159.468 puncte, foarte apropiat de top 3 AnTuTu.

  • Camera foto este foarte bună, mult peste medie, exact cum mi-am dorit. Nu este la nivelul celei de pe Samsung Galaxy S7, însă ajunge undeva la 85 – 90% din capacităţile acesteia. Personal sunt foarte mulţumit, atât de camera foto, cât şi de cea frontală. Voi reveni cu imagini în review-ul detaliat;
  • Bateria de 3400 mAh îmi oferă mie şi nevoilor mele o autonomie de 1 zi jumătate. Mult peste ce primeam de la HTC One M9 care ajungeam să îl încarc chiar şi de două ori pe zi. Supriza plăcută este dată de funcţia Dash Charge. Bateria zboară în primele 30 de minute (de la 5% la 55 – 60%), iar o încărcare completă durează maxim 1 oră şi 15 minute.

Nu regret nicio secundă că am achiziţionat OnePlus 3T şi aş sfătui pe oricine doreşte un smartphone premium să îl achiziţioneze. Toate detaliile despre OnePlus 3T le voi cuprinde în review-ul detaliat pe care îl voi publica undeva în perioada următoare, însă până atunci dacă aveţi întrebări vă aştept în secţiunea de comentarii.

Specificaţii complete pentru OnePlus 3T:

  • display Optic AMOLED optic de 5.5 inch cu rezoluție 1920×1080 pixeli, 401 ppi, raport display / corp de 73.1%, protejat cu sticlă Corning Gorilla Glass 4;
  • procesor Qualcomm Snapdragon 821 de tip quad-core cu 2 x Kryo la 2.35 GHz și 2 x Kryo la 1.6 GHz, Adreno 530 GPU, 6 GB RAM, 64 sau 128 GB spațiu de stocare;
  • Oxygen OS bazat pe Android 6.0 Marshmallow și update la Android 7.0 Nougat;
  • 4G cu viteze de până la 300 Mbps în download, Wi-Fi a/b/g/n/ac, dual-band, Wi-Fi direct, hotspot, bluetooth 4.2, NFC, USB type-C, jack de 3.5 mm, senzor de amprentă, A-GPS, GLONASS, BDS;
  • 16 Megapixeli cu f/2.0, autofocus prin detecție de fază, OIS, LED flash, filmează la 2160p cu 30 fps, cameră frontală de 16 Megapixeli cu f/2.0, dimensiune a pixelului de 1 micron, filmează 1080p;
  • baterie de 3400 mAh cu încărcare rapidă Dash Charge – de la 0 la 60% în 30 de minute;
  • greutate de 158 grame și 7.4 mm grosime.