Software

Dacă în urmă cu doar câteva zile smartphone-urile OnePlus 3 şi 3T au primit update la Android 9.0 Pie, producătorul chinez continuă seria veştilor bune şi confirmă în mod oficial faptul că telefoanele OnePlus 5 şi 5T vor trece la viitoarea versiune a sistemului de operare Google şi anume la Android Q.

OnePlus a confirmat şi că o parte dintre noutăţile software anunţate cu OnePlus 7 şi 7 Pro vor fi disponibile şi pe OnePlus 5, 5T, 6 şi 6T, iar aici aş menţiona funcţiile Fnatic Mode, Zen Mode, Screen Recorder şi RAM Boost.

De asemenea modelele OnePlus 7, 7 Pro, 6 şi 6T sunt prinse şi în programul Android Q Developer Preview, dacă vreţi să testaţi puţin din noua versiune Android (atenţie că la momentul actual există destul de multe bug-uri, iar cei care trec de la o versiune stabilă la una de developer pierd tot conţinutul de pe device).

Nu uitaţi că achiziţionând OnePlus 7 Pro prin link-ul nostru de refferal primiţi un voucher de 10 euro pentru accesorii.

Sursa: forums.oneplus.com