Smartphone

Dacă iniţial se credea că OnePlus 5T pe culoare roşie va fi ediţia limitată dedicată filmului Star Wars, compania chineză a decis să lanseze două modele diferite: OnePlus 5T Lava RED pe culoarea roşie şi OnePlus 5T Star Wars Limited Edition pentru a omagia celebrul film.

Prima variantă a fost anunţată în urmă cu câteva zile, iar în urmă cu câteva ore şi-a făcut apariţia în cadrul evenimentului Comic Con India şi OnePlus 5T Star Wars Limited Edition. Dacă din punct de vedere hardware caracteristicile sunt identice cu modelul de bază, vizual există câteva diferenţe: spatele are o carcasă albă, în zona inferioară a acesteia existând logo-ul Star Wars, iar butoanele laterale sunt negre, cu excepţia butonului Alert Slider colorat în roşu.

Nu ştim încă preţul de achiziţie pentru OnePlus 5T Star Wars Limited Edition şi nici dacă va fi disponibil doar în India sau la nivel global. Mai multe detalii în zilele următoare.

Specificaţii complete pentru OnePlus 5T Star Wars Limited Edition:

  • display AMOLED Optic de 6.01 inch cu rezoluție 2160×1080 pixeli, aspect 18:9, 401 ppi, raport display / corp de 80%, carcasă din aluminiu anodizat;
  • procesor Qualcomm Snapdragon 835 de tip octa-core cu 4 x Kryo la 2.45 GHz și 4 x Kryo la 1.9 GHz, 6 / 8 GB RAM și 64 / 128 GB spațiu de stocare;
  • Oxygen OS 4.1 bazat pe Android 7.1.1 Nougat;
  • dual-sim, 4G cu viteze de până la 600 Mbps în download și 150 Mbps în upload, Wi-Fi a/b/g/n/ac, dual-band, Wi-Fi direct, DLNA, hotspot, bluetooth 5.0, NFC, USB type-C, jac de 3.5 mm cu Dirac HD sound, A-GPS, GLONASS, BDS și GALILEO, cititor de amprentă;
  • 20 + 16 Megapixeli, f/1.7, EIS, detecție de fază pentru autofocus, dual-LED flash, dimensiune a pixelului de 1.12 microni pentru senzorul de 16 Megapixeli – Sony IMX 398, dimensiune a pixelului de 1 micron pentru senzorul de 20 Megapixeli – Sony IMX 376K, filmează la 2160p cu 30 fps, la 1080p cu 30 / 60 fps, la 720p cu 30 / 120 fps, cameră frontală de 16 Megapixeli cu f/2.0, EIS, dimensiune a pixelului de 1 micron – Sony IMX371, filmează la 1080p;
  • baterie de 3300 mAh cu încărcare rapidă Dash Charge, 162 gr și dimensiuni de 156.1 x 75 x 7.3 mm.