Software

Utilizatorii smartphone-ului OnePlus 6 au început să primească notificări pentru actualizarea către cea mai nouă versiune a sistemului de operare Android. După câteva sesiuni de testare în fază beta, OnePlus a devenit unul dintre primii producători care permite update-ul la Android 9.0 Pie pe unul dintre smartphone-urile sale.

Actualizarea face trecerea de la OxygenOS 5.X direct la OxygenOS 9.0, probabil pentru a permite utilizatorilor o înţelegere mult mai uşoară dintre interfaţa proprietară OnePlus şi versiunea sistemului de operare Android.

Update-ul OxygenOS 9.0 bazat pe Android 9.0 Pie are o dimensiune de 1521 MB şi aduce următoarele îmbunătăţiri:

  • interfaţă nouă + gesturi de navigare pe bază de swipe-uri;
  • funcţia de baterie adaptivă;
  • funcţii ajustabile pentru aplicaţia Do Not Disturb;
  • Gaming Mode 3.0;
  • update de securitate pentru septembrie 2018;
  • alte îmbunătăţiri de sistem.

OnePlus 6 poate fi achiziţionat pe site-ul oficial la 519 euro, iar prin intermediul acestui link puteţi beneficia de un voucher de 20 euro pentru achiziţia oricărui accesoriu.

Sursa: forum.oneplus.com
Categorii: android

Despre autor

Editor la Gadget.ro din anul 2012, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 6T, Acer Aspire V3-571G și Nikon D3300.