Telefoane Mobile

Devine din ce în ce mai clar că OnePlus 6 va fi lansat peste doar câteva zile, mai ales că nici în Europa nu mai sunt stocuri pentru OnePlus 5T (stocurile sunt epuizate deja de câteva zile în India şi Statele Unite ale Americii). Cele mai noi zvonuri susţin că noul smartphone OnePlus va fi prezentat pe 25 aprilie la nivel global şi pe 5 mai în China.

Dacă despre perioada de lansare avem încă dubii, producătorul de accesorii Olixar s-a grăbit puţin şi a pus la vânzare o serie de huse şi folii de protecţie pentru OnePlus 6, dezvăluind astfel toate caracteristicile estetice ale noului telefon. Imaginile postate de Olixar nu fac decât să confirme restul fotografiilor existente în presa de specialitate, deci am putea concluziona că acesta va fi design-ul final al device-ului.

Din imagini observăm un OnePlus 6 cu display cu aspect 18:9, breton şi un raport ecran-corp mai mare de 90%, o cameră foto duală poziţionată pe spate în zona central superioară, un flash dual-LED, scanner de amprente, butoanele de volum pe latura stângă şi butoanele Power şi Alert Slider pe latura dreaptă.

În acest moment avem toate detaliile importante despre OnePlus 6, lansarea fiind doar etapa de confirmare oficială.

Specificaţii posibile:

  • ecran AMOLED de 6.28 inci cu rezoluţie FullHD+ (2280 x 1080 pixeli) cu aspect 18:9, breton şi raport display-corp de peste 90%;
  • procesor Qualcomm Snapdragon 845 tip octa-core tactat la 2.7 GHz, Adreno 630 GPU, 6 / 8 GB RAM + 64 / 128 / 256 GB spaţiu de stocare;
  • cameră foto duală 16 + 20 megapixeli cu deschidere f/1.7 şi o cameră frontală de 20 megapixeli cu deschidere f/2.0;
  • Android 8.1 Oreo;
  • baterie de 3450 mAh cu Dash Charging, 7.5 mm grosime şi 175 gr. greutate.

Preţuri posibile:

  • 6 GB RAM + 64 GB spaţiu de stocare – aproximativ 523 dolari;
  • 6 GB RAM + 128 GB spaţiu de stocare – aproximativ 570 dolari;
  • 8 GB RAM + 256 GB spaţiu de stocare – aproximativ 697 dolari.
Sursa: gsmarena.com
Categorii: telefoane-mobile

Despre autor

Editor la Gadget.ro din anul 2012, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 6T, Acer Aspire V3-571G și Nikon D3300.