OnePlus 7 Pro – să fie acest smartphone pariul riscant al producătorului chinez ?

/
/
4 mai 19
/

Pe 14 mai OnePlus va lansa oficial noile smartphone-uri OnePlus 7 şi 7 Pro. Ultimele teasere apărute confirmă importanţa pe care producătorul o acordă modelului Pro, unul prin care se încearcă o luptă la baionetă cu spuma telefoanelor inteligente.

Nu doar caracteristicile prezente pe OnePlus 7 Pro vor fi demne de un device premium, ci şi preţurile:

  • 6 GB RAM + 128 GB spaţiu de stocare – aproximativ 723 dolari, adică 3065 lei;
  • 8 GB RAM + 256 GB spaţiu de stocare – aproximativ 766 dolari, adică 3247 lei;
  • 12 GB RAM + 256 GB spaţiu de stocare – aproximativ 838 dolari, adică 3552 lei.

Aceste preţuri se vehiculează că vor fi practicate în India, deci sunt şanse destul de mari ca în Europa să fie mult mai mari.

În acest moment văd o strategie foarte riscantă a celor de la OnePlus. În condiţiile în care OnePlus 7 va fi de umplutură (practic avem un OnePlus 6T upgradat la nivel hardware şi atât), OnePlus 7 Pro va fi cel care va duce greul. Compania chineză consideră că a trecut de perioada flagship killer şi este gata să intre în arena leilor.

Problema este că nu ştiu câţi fani OnePlus vor fi pregătiţi să plătească atât de mulţi bani pe un smartphone fără încărcare wireless, fără rezistenţă la apă şi praf, cu o cameră foto inferioară (îmi este greu să cred că va ajunge la nivelul flagship-urilor actuale), fără suport pentru card microSD sau fără difuzoare duale stereo.

Marele aventaj OnePlus, preţul, va dispărea. Înainte treceai peste minusuri deoarece preţul era prea bun, dar aşa ? Să fie deja OnePlus un brand atât de puternic încât preţul să fie o simplă variabilă fără importanţă ? Vom vedea.

Sursa: gsmarena.com
Categorii: Smartphone
Cuvinte cheie: OnePlus, OnePlus 7 Pro
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Samsung Galaxy S26 Ultra – toate specificaţiile hardware, dată de lansare şi chiar o primă imagine oficială cu cel mai puternic smartphone Samsung din 2026

Nu ştiu dacă vă vine să credeţi, însă am intrat deja în a două lună din 2026, perioadă ce se anunţă destul de activă la nivel de lansări de smartphone-uri.

Oferta zilei: Xiaomi Redmi Note 14 cu 6 GB RAM şi 128 GB stocare costă doar 599 lei

Xiaomi a lansat luna aceasta în România noua serie de smartphone-uri Xiaomi Redmi Note 15. Aceasta este formată din 5 modele, Xiaomi Redmi Note 15, Redmi Note 15 5G, Redmi Note 15 Pro, Redmi Note 15 Pro 5G şi Redmi Note 15 Pro+ 5G, unele pe care le-am prezentat deja într-un articol dedicat.

TOP 10: Cele mai bine vândute smartphone-uri în 2025 (iPhone-ul a fost din nou rege)

Vânzările de smartphone-uri la nivel global continuă să crească, astfel că în 2025 au fost livrate peste 1.26 miliarde de telefoane inteligente, în creştere cu 1.9% vs 2024. Am detaliat acest subiect la nivel de producător într-un articol dedicat.