Diverse

În urmă cu doar câteva zile vă scriam că OnePlus a închis posibilitatea de a plăti cu cardul pe oneplust.net, asta după ce compania de securitate Fidas a descoperit o vulnerabilitate în acest sistem de plăţi. Această slăbiciune a sistemului a permis hackerilor să obţină datele de la cardurile folosite de cumpărători pentru a face achiziţii pe site-ul companiei.

În urma sesizărilor primite de la utilizatori care s-ar fi trezit cu bani lipsă de pe card, OnePlus a demarat o investigaţie internă, iar rezultatul nu este unul plăcut: conform oficialilor companiei atacul a fost cât se poate de real şi au fost afectaţi peste 40.000 de clienţi. Compania chineză a confirmat că hackerii au intrat în posesia numărului de card, a datelor de expirare şi chiar a codurilor de securitate ale cardului.

Situaţia este una destul de gravă, iar OnePlus recomandă o verificare urgentă a cardurilor împreună cu reprezentanţii băncilor emitente. Afectate sunt doar conturile create în perioada noiembrie 2017 – ianuarie 2018. Plăţile făcute prin PayPal, cât şi prin carduri ale căror date au fost salvate înainte de perioada menţionată anterior, au fost realizat în regim de maximă siguranţă.

Dacă vă aflaţi printre cei peste 40.000 de ghinionişti, fiţi cu mare băgare de seama. Cea mai bună soluţie ar fi să vă blocaţi cardul, însă decizia rămâne la latitudinea voastră.

Sursa: forums.oneplus.net

Categorii: diverse
Tag-uri: OnePlus
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.