OnePlus opreşte producţia pentru OnePlus 3T, însă promite în continuare update-uri software

/
/
25 mai 17
/

OnePlus dovedeşte încă o dată că nu poate face faţă pe două fronturi în acelaşi timp şi opreşte producţia pentru smartphone-ul OnePlus 3T. Peste câteva zile producătorul chinez va lansa oficial OnePlus 5, iar în acest moment toate eforturile sale sunt concentrate în această direcţie.

Un oficial OnePlus i-a invitat pe cei interesaţi să profite de ultimele unităţi existente în stoc, iar în acelaşi timp a promis că atât OnePlus 3T, cât şi OnePlus 3 vor continua să primească update-uri software în viitorul apropiat.

Între timp producătorul chinez a început să arunce în social media pastile cu informaţii legate de noul flagship OnePlus 5. Până acum avem confirmate oficial:

  • Denumirea;
  • Procesorul Qualcomm Snapdragon 835;
  • Scanner-ul de amprente poziţionat frontal;
  • Jack-ul audio de 3.5 mm.

Chiar dacă avem toate detaliile legate de OnePlus 5, acestea se află doar în stadiul de zvonuri (până acum s-au confirmat toate):

  • display Optic AMOLED de 5.5 inch cu rezoluție 2560 x 1440 pixeli, 534 ppi şi protecţie cu sticlă Corning Gorilla Glass 5;
  • procesor Qualcomm Snapdragon 835 de tip octa-core, Adreno 540 GPU, 6 GB RAM, 64 / 128 spațiu de stocare;
  • Oxygen OS bazat pe Android 7.1.1 Nougat;
  • 4G cu viteze de până la 600 Mbps în download, Wi-Fi ac, dual-band, Wi-Fi direct, hotspot, bluetooth 5.0, NFC, USB type-C, jack de 3.5 mm, cititor de amprentă, A-GPS, GLONASS, BDS;
  • cameră foto duală 2 x 16 Megapixeli, autofocus, detecție de fază, OIS, LED flash, filmare 4K şi cameră frontală de 16 Megapixeli ce filmează la 1080p;
  • baterie de 4000 mAh cu Dash Charge 2.0, 156 gr. și 7 mm grosime.
Sursa: forums.oneplus.net
Categorii: Smartphone
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Samsung Galaxy S26 Ultra – toate specificaţiile hardware, dată de lansare şi chiar o primă imagine oficială cu cel mai puternic smartphone Samsung din 2026

Nu ştiu dacă vă vine să credeţi, însă am intrat deja în a două lună din 2026, perioadă ce se anunţă destul de activă la nivel de lansări de smartphone-uri.

Oferta zilei: Xiaomi Redmi Note 14 cu 6 GB RAM şi 128 GB stocare costă doar 599 lei

Xiaomi a lansat luna aceasta în România noua serie de smartphone-uri Xiaomi Redmi Note 15. Aceasta este formată din 5 modele, Xiaomi Redmi Note 15, Redmi Note 15 5G, Redmi Note 15 Pro, Redmi Note 15 Pro 5G şi Redmi Note 15 Pro+ 5G, unele pe care le-am prezentat deja într-un articol dedicat.

TOP 10: Cele mai bine vândute smartphone-uri în 2025 (iPhone-ul a fost din nou rege)

Vânzările de smartphone-uri la nivel global continuă să crească, astfel că în 2025 au fost livrate peste 1.26 miliarde de telefoane inteligente, în creştere cu 1.9% vs 2024. Am detaliat acest subiect la nivel de producător într-un articol dedicat.