Telefoane Mobile

Aşteptarea pentru OnePlus Two a luat sfârşit. Acesta a fost lansat ieri într-o manieră inedită, prin live streaming în format VR. Prin intermediul unei perechi de ochelari dedicaţi şi a unui telefon compatibil cu aceştia, cei interesaţi s-au “teleportat” în sediul companiei OnePlus unde a avut loc prezentarea oficială a noului device.

OnePlus Two

OnePlus Two aduce un design uşor schimbat comparativ cu OnePlus One în special în zona frontală. Aici regăsim cititorul de amprente, dar şi două butoane capacitive ce au lipsit de la prima versiune. Rama device-ului este realizată din magneziu şi aluminiu, în timp ce butoanele laterale sunt fabricate din metal. Acest lucru aduce un plus de originalitate şi eleganţă, însă creşte şi greutatea terminalului.

Carcasa detaşabilă vine în mai multe variante: bambus, kevlar, lemn de cais, palisandru şi varianta clasică sandstone black. Chiar dacă carcasa se poate scoate, OnePlus Two nu oferă acces la baterie, aceasta fiind încorporată în telefon.

Din păcate pentru cei interesaţi, OnePlus Two nu va fi comercializat la liber, ci la fel ca OnePlus One pe baza unor invitaţii. Compania a asigurat însă că de data aceasta procesul va funcţiona mult mai bine, având stocuri mult mai mari comparativ cu precedenta lansare.

OnePlus Two 3

Specificaţii complete pentru OnePlus Two:

– display IPS de 5.5 inch cu rezoluție FullHD (1920 x 1080 pixeli), o densitate a pixelilor de 401 ppi şi protejat cu sticlă Corning Gorilla Glass 4;

– procesor octa-core Qualcomm Snapdragon 810 (MSM8994) pe 64 biţi, Adreno 430 GPU, 3/4 GB RAM şi 16/64 GB spațiu de stocare (nu oferă suport pentru card microSD);

– Android 5.1 Lollipop cu OxygenOS 2.0;

– 4G / LTE, dual-sim (2 x nanoSIM), Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac, Wi-Fi Direct, DLNA, hotspot, bluetooth 4.1, port USB Type-C, jack de 3.5 mm, A-GPS, GPS;

– cameră foto de 13 Megapixeli cu stabilizare optică, laser autofocus, dual-LED flash, filmează la rezoluţie 4K şi slow-motion la 120 fps în format HD + cameră frontală de 5 Megapixeli ce filmează la 1080p;

– baterie de 3300 mAh, 175 gr. și 9.85 mm.

OnePlus Two va fi disponibil la comandă începând cu 11 august în Statele Unite ale Americii, Uniunea Europeană, Canada, India şi China. Preţul pentru acest device în Uniunea Europeană va fi de 339 euro varianta cu 3 GB RAM + 16 GB memorie internă şi 399 euro versiunea cu 4 GB RAM + 64 GB memorie internă.

OnePlus Two price

OnePlus Two pare a fi la prima vedere un succesor reuşit pentru OnePlus One, însă sunt sigur că se putea şi mai bine. Greutate, grosimea, lipsa conectivităţii NFC, lipsa încărcării rapide, lipsa slotului de card (în special pentru versiunea cu 16 GB memorie internă) sunt câteva elemente care puteau fi mai lucrate mai atent. Eu cred că si bateria de 3300 mAh este insuficientă pentru dotările hardware şi display-ul existent pe acest terminal. Cu toate acestea, preţul pentru OnePlus Two este imbatabil şi recomand celor interesaţi să achiziţioneze direct varianta cu 4 GB RAM şi 64 GB memorie internă pentru a scăpa de orice griji în următorii 2-3 ani.

Sursa: phonearena.com