sursa: mobbi.ro
Ar fi fost superok să butonez noul smartphone al HTC. Nu este vorba de oricare telefon inteligent al taiwanezilor ci de cel mai tare din portofoliul lor. Astăzi la HowToWeb a avut loc prezentarea oficială pentru România iar disponibil va fi maxim două săptămâni împreună cu HTC Desire Z
Datele tehnice sunt fără echivoc şi aş zice fără de rival în momentul de faţă:
– procesor de 1 Ghz de ultimă generaţie, 768 Mb RAM, 1,5 Gb ROM;
– ecran de 4,3 inch cu rezoluţie 480×800 pixeli (superior ca dimensiuni celui de 4 inch de pe Galaxy S);
– sistem de operare Android 2.2;
– cameră de 8 Megapixeli cu dublu led flash şi autofocus;
– toatele celelalte funcţii specifice unui smartphone high-end: GPS, bluetooth, microSD de până la 32 Gb, Wi-Fi, 3G, etc. 
Preţul este de 2.639 leila eMAG. 
Puteţi citi mai multe pe:

Noua interfata HTC Sense aduce o serie de imbunatatiri si functii avansate pentru a ajuta utilizatorul, precum schimbarea modului de lucru pe Silent daca intorci terminalul invers, prin accelerometru.

A început prin a spune că “the smartphone is the new phone“, pentru că modul în care un telefon inteligent te poate ajuta în viaţa de zi cu zi este tot mai complex. A dat exemplu chiar şi detalii fine, precum faptul că poţi întoarce Desire HD cu ecranul în jos pentru a opri soneria unui apel, că telefonul sună mai tare când e în buzunar sau în geantă şi apoi îşi reduce volumul când simte că l-ai luat în mână sau că îţi permite să ai reţelele sociale în buzunarul tău…

Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc prin conectare la două monitoare. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.