Orange a început să îşi notifice abonaţii că de la 1 iunie le vor fi mărite abonamentele de voce cu 1 euro

/
/
2 iun. 22
/

S-ar părea că Orange România va mări preţurile abonamentelor de voce cu 1 euro TVA inclus începând cu data 1 iunie. Nu ştim încă dacă toate abonamentele sunt supuse acestei majorări, însă în foarte multe cazuri următoarea factură va veni cu un preţ mai ridicat.

Iată cum sună notificarea trimisă de Orange mai multor români:

„Ne dorim să menţinem o calitate cât mai ridicată a serviciilor mobile şi să ai acces din plin la cel mai rapid internet. De aceea, începând cu 1 iunie 2022 valoarea abonamentului tău de pe 07xxxxxxxx va fi majorată cu 1 euro (TVA inclus).

De asemenea, începând cu aceeaşi data, îţi oferim 20GB/lună bonus pentru fiecare abonament menţionat anterior, bonus valabil pe toată durată abonamentului. Pentru abonamentele cu acces la roaming, bonusul de internet oferit poate fi consumat şi în roaming SEE, în limita politicii de utilizare rezonabilă a serviciilor.

Majorarea valorii abonamentului nu modifică perioada contractuală curentă, iar celelalte condiţii contractuale rămân neschimbate. Dacă nu eşti de acord cu această modificare, poţi alege o altă ofertă sau poţi renunţa la contract în 30 de zile de la primirea notificării, fără a plăti penalităţi/despăgubiri.

Pentru aceasta, ne poţi contacta pe orange.ro/contact, prin apel la 300 sau în magazinele Orange. În cazul în care nu vom primi niciun răspuns vom considera că eşti de acord cu majorarea valorii abonamentului începând cu data de 1 iunie 2022.”

Observaţi totuşi că pentru a îndulci situaţia Orange le oferă abonaţilor un plus de 20 GB internet pe mobil / lunar, unul valabil pe toată perioada contractuală.

Voi aţi primit această notificare ?

Sursa: media-max.ro
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Noutăți de la Orange la mijloc de 2026: primul oraș cu 5G Standalone, viteze de până la 10 Gbps în rețele fixe pentru clienții business, rețea 5G / 5G+ extinsă în peste 120 de orașe – parte din strategia Trust the Future

Am participat la un eveniment Orange în care conducerea companiei ne-a prezentat cele mai importante noutăți legate de activitatea desfășurată la nivel local.

Dacă Orange a raportat 9.1 milioane de clienţi pe telefonie mobilă la final de 2025, de ce ANCOM susţine că operatorul avea la aceeaşi perioadă doar 7.7 milioane cartele active?

Săptămâna aceasta a fost una de mare succes pentru DIGI, operatorul român fiind marele câştigător din 2025, asta conform celui mai recent raport ANCOM al pieţei de comunicaţii electronice din România.

Vine vacanţa, iar Orange anunţă costuri îmbunătăţite pe roaming pentru cei care pleacă în afara Uniunii Europene (Turcia, Egipt, Thailanda etc.)

Vara s-a instalat deja foarte puternic, temperaturile caniculare din ultimele zile convingându-ne că e vremea să plecăm puţin la mare, după buget, desigur.