Retelistica

Orange joacă rolul de partener principal pentru festivalurile mari din această vară: UNTOLD, Neversea, Electric Castle, Summer Well și Afterhills.

Perioada în care se desfășoară aceste festivaluri:

  1. Neversea – 4 – 7 iulie, Constanța;
  2. Electric Castle – 17 – 22 iulie, Cluj-Napoca;
  3. UNTOLD – 1 – 4 august, Cluj-Napoca;
  4. Summer Well – 9 – 11 august. domeniul Știrbey;
  5. Afterhills – 23 august – 1 septembrie, Iași.

Summer Well este festivalul de casă al Orange, dacă-mi permiteți această expresie. Aș spune că au o strategie în care-și arată puterea, au luat toate spectacolele de anvergură (de la mare la Cluj, de la Cluj la București și de la București la Iași). Electric Castle este ultima adiție.

Clienții Orange primesc prețuri speciale în cadrul evenimentelor amintite + experiențe noi în parteneriat cu Samsung și Huawei.

Ce oferă Orange în cadrul celor 5 festivaluri?

  1. Trafic de date nelimitat în 4G (40 TB oferiți la 4 festivaluri în 2018);
  2. Internet gratuit prin Orange Wi-Fi (18 TB consumați în 2018).

Declarație oficială:

“Orange a fost şi rămâne unul dintre cele mai active branduri în evenimentele din România, şi asta pentru că ne dorim să ne cunoaştem mai bine cu oamenii din jur, indiferent dacă ne sunt sau nu clienţi. Implicarea noastră în muzică a început acum mulți ani cu concertele Orange de la mare care au adus în România artiși precum Mika sau Jessie J. Apoi, odată cu lansarea Summer Well, care a ajuns la a 9-a ediție, experiențele de festival au căpătat o nouă dimensiune şi am reușit sa creăm o atmosferă unică în care creativitatea și tehnologia joacă un rol esențial. Pentru că am vrut să ducem toate acestea mai departe și să oferim experiențe inedite unui număr cât mai mare de iubitori de muzică, de anul trecut ne-am alăturat și altor festivaluri de mare anvergură precum Untold și Neversea, dar și Afterhills și, de anul acesta, Electric Castle.” , a declarat Mirela Bosoi, Head of Brand and Communication Orange România.

Tag-uri:

Despre autor

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung GALAXY S10 Plus, Canon 70D pentru fotografiile făcute la recenziile de pe site și laptopurile ASUS ROG G551 și ASUS Zenbook UX310UQ. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.