Opinie

Recunosc că am început să fiu mai atent la ofertele și produsele listate de către PCgarage din momentul în care au intrat în Profitshare (rețea de marketing afiliat). 

A ajuns locul 2 în e-commerce-ul autohton, ecart imens față de locul 1 ocupat de eMAG. Au o comunitate activă pe nișa de gaming, iar asta a făcut eMAG să le preia acțiunile, dar le-a lăsat brandul, echipa, comunitatea și platforma.

Urmăresc secțiunea de Telefoane Mobile în mod preponderent și pe acolo am remarcat o mică degringoladă în ultima jumătate de an. Cel mai recent exemplu: Xiaomi Poco F1. L-au afișat înainte de lansarea oficială, au preluat comenzi, au spus și publicațiilor tech că-l au în stoc și au promis unități la review, tot tacâmul. La nici 24 de ore distanță, Xiaomi Poco F1 a fost delistat de pe site.

Cu tot respectul pentru echipa de acolo, dar asta nu sună bine deloc și arată o mică disperare în a fura atenția pe principiul că nu există publicitate negativă ci doar publicitate, una făcută cu zero costuri la scară mare.

Așa au gândit și QM sau Cel.ro, iar acum se feresc clienții de ele și suflă și-n iaurt. Am putea spune că PCgarage este la prima scăpare, dar au făcut ceva similar și la Xiaomi Mi A2 (specificațiile nu au fost cele valide). Am putea vorbi de o așa-zisă strategie de marketing, nu neapărat de scăpări pe partea de listare.

Sper că PCgarage este capabil să rezolve aceste probleme & scăpări și să nu păteze un brand crescut cu greu.

Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site și notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.