Hardware

Cel mai nou monitor al celor de la MMD, partener licenţiat Philips, este modelul Philips 252B9. Acesta are un panou IPS cu o diagonală de 25 inci cu rezoluţie WUXGA (1920 x 1200 pixeli), o rată de aspect de 16:10 şi este echipat cu tehnologii din cele mai noi.

Philips 252B9 este un monitor sustenabil. Senzorul său unic PowerSensor poate detecta prezența umană utilizând semnale infraroșii inofensive, pentru a reduce automat luminozitatea ecranului atunci când utilizatorul este absent. Rezultatul este o reducere a consumului de energie de până la 80%, precum și o durată de viață mai mare a monitorului. În plus, Philips 252B9 este echipat cu un switch de zero wați, care întrerupe în totalitate monitorul de la sursa de curent, punând imediat capăt consumului de energie atunci când monitorul nu este utilizat. În conformitate cu standardele energetice precum EnergyStar 7.0, EPEAT, WEEE și RoHS, monitorul are în componență 85% materiale plastice reciclate și 100% materiale de ambalaj reciclabile pentru a reduce urma de carbon.

Utilizatorii monitorului beneficiază de numeroase funcții inovatoare pentru îmbunătățirea productivității și asigurarea unui confort optim. Baza ajustabilă SmartErgo permite utilizatorilor să ridice, să coboare, să încline, să rotească și să încline ecranul la înălțimea și unghiul care se potrivesc cel mai bine nevoilor lor, ușurând efortul depus după orele lungi de lucru. Suportul VESA integrat oferă flexibilitatea suplimentară de montare a monitorului utilizând sute de soluții compatibile.

Philips 252B9 oferă, de asemenea, mai multe funcții de îmbunătățire a confortului pentru vizualizare, cum ar fi Flicker-Free, LowBlue și EasyRead pentru o experiență plăcută de citire. Două difuzoare încorporate, precum și conectori multipli pentru cablu VGA, port digital DVI-D, DisplayPort 1.2, cablu HDMI 1.4 completează acest monitor puternic.

Philips 252B9 va fi disponibil în România din luna aprilie 2019 la un preț recomandat de 1209 lei.

Categorii: hardware

Despre autor

Editor la Gadget.ro din anul 2012, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 6T, Acer Aspire V3-571G și Nikon D3300.