Diverse

După ce luna trecută oficialii Poştei Române anunţau că până la sfârşitul anului aproximativ 1000 de subunităţi poştale vor fi dotate cu terminale POS, procesul de modernizare continuă prin schimbarea vechilor imprimante matriceale.

Printr-un comunicat de presă postat pe site-ul oficial, Poşta Română a anunţat achiziţia a 2000 de imprimante laser şi consumabilele aferente pentru o perioadă de şase luni. 1000 de imprimante vor fi instalate până la sfârşitul acestui an, în special în oficiile poştale unde există contracte cu autorităţile publice locale pentru încasarea taxelor şi impozitelor, urmând ca restul de 1000 să fie instalate până la sfârşitul lunii ianuarie 2019.

„Demonstrăm, încă o dată, că Poşta Română este în plin proces de revitalizare şi are resursele necesare pentru a se moderniza. Imaginea companiei trebuie să devină din ce în ce mai credibilă şi eficientă în faţa clienţilor noştri. Putem spune că, în sfârşit, în oficiile Poştei Române, clienţii nu vor mai fi deranjaţi de sunetul enervant al imprimantelor matriceale, care va deveni istorie”, a declarat Mircea Tudosie, Directorul General al Poştei Române.

Până la finalul acestui an, Poşta Română va avea un număr de 1.000 de oficii informatizate, dotate cu tehnică de calcul nouă, POS-uri şi case de marcat fiscale.