Primele imagini cu motorul lui Porsche 919 Hybrid, campionul de la Le Mans 24h

/
/
16 feb. 16
/

Una dintre cele mai renumite curse din motorsport este cu siguranță cea de la Le Mans, din cadrul Campionatului Mondial de Anduranță (WEC). Anul trecut, putem spune că Porsche a dominat etapa din Franța, clasându-se în final pe primul, al doilea și al cincilea loc. Modelul care a reușit această performanță este Porsche 919 Hybrid.

Acum, pentru prima oară de la introducerea acestui prototip în WEC, Porsche publică primele imagini cu inima ce a condus la performanțele sus-amintite. Motorul de numai 2 litri cilindree este o adevărată vitrină tehnologică, iar mai jos aveți 3 imagini la rezoluție înaltă, pentru a le putea analiza în detaliu.

Probabil vă întrebați cum Porsche 919 Hybrid a putut obține primele locuri anul trecut la Le Mans 24h folosind un motor de numai 2000 cmc. Răspunsul nu este tocmai simplu, dar, după cum probabil vă așteptați, agregatul cu patru cilindri în V la 90 de grade folosește tehnologia supra-alimentării. Astfel, motorul turbo pune la dispoziția roților din spate circa 500 de CP.

Dacă această putere nu este de ajuns, atunci în ecuație se mai adaugă încă vreo 400 de CP ce angrenează puntea față. În total, aproximativ 900 de CP dintr-un sistem hibrid complex, care include motorul de 2 litri și două surse de recuperare a energiei provenite de la frânare, respectiv din gazele de evacuare. Ultimele două trimit energie electrică la bateriile litiu-ion ce alimentează motorul electric din sistemul hibrid.

Reglementările pentru noul sezon (2016) al Campionatului Mondial de Anduranță se schimbă, iar acesta este și motivul pentru care Porsche 919 Hybrid își dezvăluie pentru prima dată motorul în câteva imagini. Pentru anul în curs constructorul german pregătește probabil schimbări majore ale sistemului hibrid, totul pentru a obține cât mai multe victorii și un nou titlu de campion în WEC.

Dezvoltarea motoarelor și a sistemelor hibrid din motorsport conduce ulterior la implementarea soluțiilor și pe automobilele de stradă. Noul Porsche 718 Boxster este ultimul exemplu în acest sens, întrucât folosește un motor turbo de mică cilindree, dar care este extrem de performant și eficient în același timp, moștenind gene de la modelul de curse 919 Hybrid.

Porsche 718 Boxster

Pentru cei interesați, iată mai jos calendarul Campionatului Mondial de Anduranță 2016:

  • 25 – 26.03 –  Prolog, Paul Ricard (Franța);
  • 17.04 – Cursa de 6 ore de la Silverstone (Marea Britanie);
  • 07.05 – Cursa de 6 ore de la Spa-Francorchamps (Belgia);
  • 05.06 – Testele oficiale de la Le Mans (Franța);
  • 18 – 19.06 – Cursa de 24 de ore de la Le Mans (Franța);
  • 24.07 – Cursa de 6 ore de la Nürburgring (Germania);
  • 03.09 – Cursa de 6 ore din Mexico City (Mexic).
Categorii: gAuto
Cuvinte cheie: Hybrid, motor, Porsche, poze
Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Realme GT 8 Pro, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2 pentru fotografii și Sony ZV-E10 + Sony E 4/PZ 18-105 G OSS pentru video.

Geely, brand prezent oficial şi în România, a omologat şi a testat cu succes prima baterie LFP din lume ce a depăşit 1000 kW putere de încărcare pe o maşină electrică

Aşa cum vă spuneam într-un articol anterior, începând cu data de 1 iulie 2026 în China a intra în vigoare aşa numita lege „Electric vehicles traction battery safety requirements.” Noile generaţii de baterii trebuie să treacă o serie de teste extrem de dure legate de: supradescărcare, supraîncărcare, scurtcircuit extern, încălzire, cicluri de temperatură, compresie, siguranță…

Audi vrea să se întoarcă la origini şi promite de acum înainte ecrane mai mici, butoane mai multe şi materiale mai calitative

Pentru a reduce costurile de producţie, producătorii auto au redus în ultima perioadă calitatea materialelor folosite la interior, iar acest lucru îl observăm din ce în ce mai des, chiar şi la modelele mai scumpe.

În curând cine nu îşi va plăti amenda rutieră, va rămâne fără permis de conducere

Nu de puţine ori am auzit prin târg că foarte mulţi români nu îşi plătesc amenzile doar pentru că oricum nu au nimic pe numele lor, iar propririle pe cont sunt egale cu zero.