Hardware

Qualcomm a prezentat publicului larg cel mai puternic procesor al său: Qualcomm Snapdragon 845. Acesta va fi prezent cu siguranţă pe flagship-urile anului viitor, iar aici aş reaminti Samsung Galaxy S9, Xiaomi Mi 7, LG G7 şi multe altele.

Iată câteva dintre caracteristicile noului procesor (comparaţiile sunt făcute cu Qualcomm Snapdragon 835):

  • Procesor octa-core 8 x Kryo 385 tactat până la 2.8 GHz, proces de producţie de 10 nm şi GPU Adreno 630 cu un plus de 30% pe partea grafică;
  • Consum de energie cu până la 30% mai scăzut;
  • Procesor de imagine Spectra 280;
  • Platforma de generaţie a treia Qualcomm Hexagon 685 DSP pentru procesare AI şi gaming;
  • Suport pentru până la 2 x 16 megapixeli sau 1 x 32 megapixeli şi filmare 4K HDR cu 60 fps + slow motion la 480 fps, autofocus hibrid, Face Detection;
  • Modem X20 LTE care suportă viteze maxime în download de până la 1.2 Gbps şi în upload de până la 150 Mbps şi dual LTE SIM;
  • Permite captură video la 360 de grade;
  • Qualcomm Mobile Security, Processor Security şi Secure Processing Unit pentru un plus de siguranţă pentru utilizatori;
  • Funcţia de încărcare rapidă Qualcomm Quick Charge 4.0 cu încărcare de la 0 la 50% în 15 minute;
  • Conectivitate Wi-Fi ad, bluetooth 5.0, GPS, GLONASS, Beidou, Galileo, QZSS şi SBAS.

Toate detaliile pentru noul procesor Qualcomm le găsiţi aici, iar o comparaţie cu generaţiile flagship anterioare aici.

Qualcomm Snapdragon 845 va oferi performanţe remarcabile pentru device-urile din 2018 şi sunt sigur că multe dintre noutăţile de anul viitor se vor axa pe inteligenţa artificială şi realitatea virtuală.